joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Zeci de romi duşi cu pluta din Mexic în SUA

Printre sutele de migranţi care traverseză din Mexic în Texas, cu pluta, Fluviul Rio Grande, sunt şi zeci de etnici romi, din ţara noastră. Romii trec graniţele SUA în speranţa că vor putea cere azil. Astfel, arestările din ultimele luni de  la graniţa cu Mexic-ul au atins un nivel record în ultimii 20 de ani.

Unii dintre cei care au trecut frontiera le-au explicat într-o engleză stricată poliţiştilor de frontieră americani care i-au prins în apropierea râului că sunt români, conform agerpres.ro.

Reporteri ai agenţiei de presă Reuters au fost în mai multe rânduri martori ai traversării fluviului Rio Grande de către grupuri de migranţi, pe plute, în luna mai. Migranţii cu care au discutat jurnaliştii de la Reuters au spus că au fugit din România din cauza rasismului şi că vor să ceară azil în SUA. Potrivit unui reporter Reuters, pe parcursul a trei săptămâni, aproape 200 de români, în grupuri familiale extinse de 10-15 persoane, au traversat graniţa cu SUA în diferite puncte de-a lungul graniţei cu Texasul.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Agenţii poliţiei americane de frontieră au reţinut 2.217 români până acum în 2021, un număr mult mai mare decât cei 266 de arestaţi în 2020 şi cei 289 în 2019, conform datelor furnizate de Agenţia americană pentru control vamal şi protecţia frontierelor.

Peste 2.000 de români au trecut graniţa de sud-vest a SUA în anul 2016. Sosirile actuale sunt pe cale să fie cele mai numeroase din 2007, cel mai vechi an pentru care sunt disponibile date privind sosirile de migranţi, conform aceleiaşi surse, care menţionează şi că Margareta Matache, director al Programului pentru romi de la Centrul FXB pentru Sănătate şi Drepturile Omului de la Universitatea Harvard, susţine că mulţi romi au fugit din România pentru a scăpa de persecuţii şi condiţii economice nefaste, alimentate parţial de pandemia de COVID-19.

Agenţia UE pentru drepturi fundamentale a constatat într-un sondaj din 2016 că aproximativ 80% din aproape 8.000 de romi din nouă ţări europene trăiau sub pragul naţional de sărăcie.

Nu există un recensământ oficial al populaţiei de romi, care locuiesc în multe ţări şi care se confruntă de mult timp cu prejudecăţi în Europa şi în lume. Cei mai mulţi trăiesc în Europa de Est, în special în România, Bulgaria, Slovacia şi Ungaria, specifică agerpres.

Conform presei din România, mulţi migranţi români zboară ca turişti de la Paris la Ciudad de Mexico, întrucât nu au nevoie de vize pentru a intra în Mexic. Apoi, contrabandiştii îi duc cu autobuzul la graniţa cu SUA, unde traversează Rio Grande cu barca sau cu pluta, scrie agenţia britanică de presă.

Politica