vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Vaccinul anti-COVID, la un pas să devină obligatoriu în Franța

Vaccinurile anti-COVID trebuie să devină obligatorii pentru numeroase profesii, iar adolescenţii şi copiii trebuie să fie și ei vaccinaţi, întrucât astfel de măsuri reprezintă singura modalitate pentru a atinge „o imunitate colectivă suficientă pentru a controla pandemia”, susține Academia Naţională de Medicină din Franţa.

„Măsurile individuale şi colective sunt incapabile să controleze pe termen lung durata epidemiei de COVID-19, care este de temut, în special din punct de vedere social”, au argumentat marți membrii Academiei Naţionale de Medicină din Franţa, într-un comunicat.

Instituția a precizat că ritmul „campaniei de vaccinare se va lovi de obstacolul format din cei care ezită şi cei care se opun vaccinării” și va fi „extrem de dificil să se obţină înainte de sfârşitul verii o rată a vaccinării care să asigure o imunitate colectivă suficientă pentru a controla epidemia”, adică 90% din populaţia adultă şi 80% din populaţia totală a Franței, informează AFP, citată de Agerpres.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Academia recomandă ca vaccinarea să devină mai întâi „exigibilă” pentru o serie întreagă de categorii profesionale, începând cu profesiile esenţiale, precum profesori, angajaţi din sănătate, poliţişti şi angajați în serviciile de aprovizionare cu alimente, apă, energie și bani.

Ulterior, obligativitate va trebui aplicată şi pentru activităţile profesionale care implică un contact cu publicul – magazine, restaurante, hoteluri – în prealabil tuturor activităţilor ce implică deplasări sau reuniuni – călătorii internaţionale – , dar și studenţilor „înainte de deschiderea anului universitar 2021” şi donatorilor de sânge.

Potrivit instituţiei, „vaccinarea împotriva virusului SARS-CoV-2 a adolescenţilor şi a copiilor ar trebui să fie avută în vedere imediat după ce protocoalele de vaccinare vor fi omologate pentru aceste grupe de vârstă”, întrucât extinderea vaccinării este „necesară pentru dobândirea imunităţii colective”.

Politica