joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Ungaria prelungeşte starea de urgenţă sanitară până în septembrie

Parlamentul ungar a aprobat marţi prelungirea până la sfârşitul lunii septembrie a stării de urgenţă sanitare pentru gestionarea pandemiei de COVID-19.

Măsura este criticată de opoziţie care consideră că, astfel, guvernul abuzează de guvernarea prin decrete, permisă de starea de urgenţă sanitară. În schimb, partidul de guvernământ Fidesz consideră că această măsură este în continuare necesară, chiar dacă valul de infectări s-a estompat, scrie Agerpres.

În ultimele 24 de ore, Ungaria a înregistrat 382 de noi cazuri de COVID-19 şi 64 de decese asociate acestei boli, cifre mult inferioare celor peste 5.000 de cazuri şi circa 300 de decese zilnice câte se înregistrau în urmă cu o lună.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Ungaria a vaccinat până în prezent cel puţin cu prima doză de vaccin anti-COVID-19 aproape jumătate din populaţia sa de circa 9,7 milioane de locuitori.

Politica