vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Studiu: Administrarea unei doze a vaccinului anti-Covid Pfizer după o primă doză AstraZeneca este sigură

Un studiu spaniol despre administrarea unei doze a vaccinului anti-Covid dezvoltat de Pfizer după o primă doza a vaccinului AstraZeneca a descoperit că acest regim este extrem de sigur și eficace.

Studiu, numit Combivacs, realizat de Institutul de Sănătate Carlos al III-lea al Spaniei a descoperit că răspunsul imunitar în rândul persoanelor care au primit o a doua doză Pfizer a fost de 30-40 de ori mai mare decât într-un grup de control care a primit doar prima doză AstraZeneca.

Studiul a fost realizat pe 600 de voluntari și cercetătorii au raportat puține efecte secundare ca durere la locul injecției sau stare generală de rău, scrie hotnews.ro care citează Reuters și ABC.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Simptomele au apărut la 24 sau 48 de ore și au dispărut după trei zile”, a relatat Magdalena Campinas medic la spitalul Vall d’Hebron din Barcelona și unul dintre cercetătorii care au participat la studiu.

Potrivit studiului, nu a fost raportat niciun caz de spitalizare în urma utilizării acestui regim de vaccinare însă Campinas subliniază importanța studierii sale pe un număr mare de persoane.

„De exemplu, în cazul cheagurilor de sânge rare observate la vaccinul Astra Zeneca, acestea au fost depistate doar după ce a fost administrat la milioane de oameni”.

Studiul Combivacs a fost pregătit în timp record pentru a evalua dacă este utilă administrarea unei a doua doze a vaccinului anti-Covid Pfizer persoanelor care au primit o primă doză a vaccinului AstraZeneca după ce Spania a limitat administrarea vaccinului anglo-suedez la persoanele de peste 60 de ani.

Politica