vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Azaleea are nevoie de ajutorul nostru!

La nici 3 ani, viața Azaleei depinde intervenții chirurgicale, ale căror costuri sunt mult peste puterile părinților ei.

Anul trecut, copila a fost diagnosticată cu tumoră cerebrală, iar complicațiile s-au ținut lanț de viața micuței. Inițial, s-a intervenit chirurgical, tumora fiind extirpată, însă la scurt timp, a recidivat.

Terapiile costă extrem de mult, mai ales că tratamentul oncologic de care are nevoie Azaleea nu este disponibil în România. Părinții micuței sunt disperați și apelează la toți cei care pot să-i ajute din punct de vedere financiar.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Orice ajutor este important, așa cum a fost și cel oferit de echipa TransNet Consult Craiova, care a tradus gratuit actele medicale ale Azaleei, necesare pentru un tratament din Austria. Numai cu ajutorul nostru, fetița se poate bucura de o viață normală, fericită și sănătoasă, așa cum ar trebui să aibă un copil de 3 ani.

„În septembrie 2020, fetița noastră Azaleea Nichole Radoi, a fost diagnosticată cu tumoră cerebrală. S-a intervenit chirurgical pentru înlăturarea acesteia, operația a fost un succes, înlăturându-se tumora în proporție de 100%. La scurt timp am aflat că tumora a fost un ependimom de grad ll (tumora benignă cu posibilitate de malignizare în timp). La 2 luni după operație am făcut un RMN, pt control. A ieșit impecabil, fără nici cel mai mic rest. În aprilie a.c, Aza a început să își piardă echilibrul și să aibă vă̆rsături matinale … pe 27 Aprilie am efectuat un examen RMN unde temerile noastre s-au adeverit … Tumora recidivas .. Fetița a fost operată pt a doua a oară pe creier în data de 05.05 a.c.. medicii spunăndu-ne că tumora arată mult mai urât și mult mai agresiv decât data trecută̆, cu alte cuvinte, îi crescuse gradul: ependimom grad lll. Este o boală a creierului foarte grea și foarte rară̆…

Azaleea va trebui să urmeze tratament oncologic. În Italia am găsit o clinică care tratează acest tip de tumoră și prin tratament cu celule stem. De asemena, în momentul în care avem histopatologia tipărită̆ o trimitem și unei clinici din Turcia. Costurile pt astfel de terapii sunt foarte ridicate, de aceea în momentul de față nu știu să spun exact despre ce suma este vorba. Ataș̦ez poze cu buletinele medicale ale Azaleei, urmând și cele mai recente să̆ptămă̂na viitoare deoarece în momentul de fata sunt încă internata în spital cu fetița.

Timpul este preț̦ios că̂nd vine vorba despre diagnosticul ei! Aș̦adar dacă vă întrebați de ce am început acesta strângere de fonduri până să nu am toate actele doveditoare în mă̂na, e simplu: în momentul în care am actele, am nevoie și de bani că să putem pleca! Orice bănuț contează̆, nici o suma nu e prea mică! Ajut-o pe Azaleea să își deseneze propria poveste unde ea este prințesa eroina!”, este mesajul transmis de mama Azaleei.

Banca Transilvania – Lei

Rădoi Alexandra Aurelia RO63BTRLRONCRT0584149401

COD SWIFT : BTRLRO22

Banca ING – Euro

Rădoi Alexandra Aurelia

RO60INGB0000999906749673

REVOLUT – lire

Alexandra Aurelia Rădoi

CONT: 51324547

CONTUL BĂNCII: 04 00 75

REVOLUT – euro

Alexandra Aurelia Rădoi

LT35 3250 0611 3000 1130

bic: REVOLT21

REVOLUT – lei

Alexandra Aurelia Rădoi

RO70 BREL 0005 5073 2689 0100

Politica