joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Mehedinți. Bărbat, lovit de tren în Butoiești

Un bărbat a fost salvat în această dimineață de pompierii mehedințeni, după ce a fost lovit de tren în localitatea Butoiești.

Două echipaje din cadrul Stației Strehaia, o ambulanță SMURD și o autospecială cu modul de descarcerare, au intervenit pentru salvarea bărbatului care a suferit o amputație la nivelul membrului inferior.

Ulterior, persoana, conștientă și cooperantă, a fost transportată de către echipajul SMURD spre localitatea Filiași.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Pe traseu, bărbatul a fost predat unui echipaj SMURD cu medic din cadrul ISU Dolj.

La rândul lor, polițiștii Postului de Poliție Transporturi Feroviare Strehaia au fost sesizați cu privire la faptul că pe magistrala feroviară 900, în zona stației Butoiești, o persoană s-a aruncat în fața unui tren de marfă.

”La fața locului s-a deplasat echipa operativă a poliției, care în urma verificărilor efectuate a stabilit că un bărbat de 56 de ani, din localitatea Butoiești a fost acroșat de un tren de marfă”, spun polițiștii.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, scrie News-Mehedinti.ro

Foto: News-Mehedinti.ro

Politica