miercuri, aprilie 24, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

ISJ Dolj, implicat în campania de vaccinare anti-COVID

Inspectoratul Școlar Județean Dolj se implică, prin colaborarea cu Direcția de Sănătate Dolj, în campania de informare cu privire la beneficiile vaccinării anti-SARS-CoV-2.

Astfel, medicii din unitățile de învățământ vor derula activități de informare și conștientizare a importanței imunizării în rândul elevilor, fiind subliniată necesitatea reluării tuturor activităților didactice în mod fizic.

Inițiativa a fost generată din dorința de a asigura prezența fizică la școală, în condiții de siguranță, pentru toți elevii, cadrele didactice, personalul didactic-auxiliar și nedidactic.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Pentru buna desfășurare a campaniei de informare, Direcția de Sănătate Publică Dolj vine în întâmpinarea medicilor școlari cu materiale informative, dar și cu specialiști în domeniu, care să susțină veridicitatea informațiilor transmise.

„Ne dorim cu toții revenirea cât mai rapidă în clase, în amfiteatre, pe terenurile de sport. Scopul acestei campanii este de a-i sensibiliza, impulsiona și conștientiza pe colegii și partenerii noștri despre importanța vaccinării în protejarea tuturor participanților la actul educațional”, a declarat în mod constant, în aparițiile din mass-media, inspectorul școlar general, profesor Alexandru Gîdăr.

Imunizarea împotriva noului coronavirus trebuie să continue în rândul doljenilor, încât cele mai multe dintre restricții, în special cele din zona învățământului, să fie ridicate.

„Începând cu data de 10 mai, orice persoană care dorește să se vaccineze o poate face fără programare la centrele de vaccinare cunoscute și operaționale. Odată cu avizarea de către Agenția Europeană a Medicamentului și în conformitate cu recomandările producătorului, se pot vaccina cu vaccinul Pfizer și tinerii cu vârsta cuprinsă între 16-18 ani.

Principiul de bază al acestei campanii este nevoia de a reîncepe cursurile în format fizic, educația fiind singura modalitate de a ne proteja de fake news și manipulare, de a găsi oportunități pentru reușita în viață”, au transmis reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Dolj.

Politica