joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Ploaie de stele căzătoare în noaptea de joi spre vineri

O ploaie de stele căzătoare va putea fi observată în noaptea de joi spre vineri, aceasta fiind a doua noapte în care se atinge maximul curentului de meteori eta-Aquaride. Meteorii provin din coada cometei Halley.

„Dacă pui telescopul, acesta măreşte şi nu te ajută cu nimic să vezi o parte mai mică de cer. În privinţa orelor, nu există o oră fixă la care se produce, pentru că maximul unui curent de meteori durează ore întregi, poate şi zile, drept pentru care, chiar dacă maximul a fost undeva când era dimineaţă la noi, se poate se vedea şi în următoarea seară. Orele nu sunt aşa de importante. Ce este mai important: să privească oamenii cerul după miezul nopţii, până la răsăritul Soarelui – măcar o oră, neîntrerupt – iar cel mai bine, mai spre dimineaţă, pentru că locul de unde vin meteorii, radiantul, se ridică după miezul nopţii pe cer şi e bine să fie deasupra orizontului, ca să se vadă meteorii”, a precizat Adrian Şonka, coordonatorul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.

Potrivit lui Adrian Şonka, este de preferat ca observaţiile să fie făcute în afara oraşului, dar aceasta nu este o condiţie obligatorie.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„E ceva clasic pentru fiecare curent de meteori: ieşi afară undeva în afara oraşului şi te uiţi măcar o oră cu ochiul liber pe cer, după miezul nopţii. Meteorii, stelele acestea căzătoare, sunt foarte rapide şi lasă dâre luminoase pe cer, e proprietatea lor specială aceasta. (…) Teoretic, sunt 40 pe oră. Practic, se văd jumătate şi dacă stai în oraş vezi şi mai puţine: să vezi cinci-şase stele căzătoare într-o oră nu e destul de spectaculos. De aceea e mai bine să ieşi în afara oraşului, ca să vezi măcar 10-20 de stele căzătoare pe oră”, a precizat el.

Şonka a mai precizat că spre dimineaţă vor putea fi observate şi planetele Jupiter şi Saturn.

„Dacă oamenii se uită după meteorii aceştia cu ochiul liber, vor vedea că înspre dimineaţă răsar planetele Jupiter, Saturn. Se văd foarte frumos, deci vezi ceva în plus. E şi Calea Lactee acolo, dacă priveşti înspre sud-est. Cerul este destul de frumos în perioada aceasta dimineaţa sau după miezul nopţii”, a adăugat el, potrivit Agerpres.

Politica