Conecteaza-te cu noi

Actualitate

Medic de la Spitalul Drăgășani și doi psihologi, condamnați după ce s-au pensionat fictiv pe caz de boală

Publicat

pe

Un medic psihiatru din cadrul Spitalului Municipal Drăgăşani și doi psihologi din județul Vâlcea au fost condamnați la închisoare cu suspendare, pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, printre care înșelăciune, uz de fals și complicitate la înșelăciune.  

„La data de 28 aprilie 2021, magistraţii Curţii de Apel Piteşti au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea şi de trei apelante inculpate împotriva Sentinţei penale pronunţată de Tribunalul Vâlcea şi au dispus condamnarea celor trei inculpaţi, după cum urmează.  Primul inculpat, medic psihiatru în cadrul Spitalului Municipal Drăgăşani, judeţul Vâlcea, la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendarea executării sub supraveghere pe un termen de încercare de 4 ani pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune în formă continuată, complicitate la înşelăciune în formă continuată, fals intelectual în formă continuată şi uz de fals în formă continuată. Al doilea inculpat, psiholog în cadrul cabinetului particular pe care îl deţine în municipiul Drăgăşani, la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere pe un termen de încercare de 4 ani pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la înşelăciune în formă continuată, fals intelectual în formă continuată; Cel de-al treilea inculpat, psiholog în cadrul cabinetului particular pe care îl deţine în municipiul Râmnicu – Vâlcea, la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere pe un termen de încercare de 4 ani pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la înşelăciune în formă continuată, fals intelectual în formă continuată. De asemenea, în cazul altor şapte inculpaţi, pensionari, toţi din judeţul Vâlcea, s-a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei şi s-a aplicat avertisment pentru săvârşirea infracţiunii continuate de uz de fals”, se arată într-un comunicat al DGA-Serviciului Județean Anticorupție Vâlcea.

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea i-au trimis  în judecată la data de 23 decembrie 2015. Una dintre persoanele inculpate a fost cercetată, iniţial, în stare de arest la domiciliu. Ulterior a fost sub control judiciar.

„Precizăm că dosarul în cauză reprezintă o disjungere dintr-un dosar anterior în care şase inculpaţi, respectiv un medic expert al asigurărilor sociale din cadrul Cabinetului de expertiză a capacităţii de muncă din subordinea Casei Judeţene de Pensii Vâlcea, o angajată a Asociaţiei Nevăzătorilor din România – Filiala Rm. Vâlcea, doi pensionar, o persoană fără ocupaţie, precum şi un fost agent de poliţie în cadrul I.P.J. Vâlcea – Serviciul Poliţiei Rutiere au fost condamnaţi, în luna mai 2016, la pedepse cu închisoarea cuprinse între 1 an şi 2 ani şi 6 luni închisoare cu suspendare pentru trafic de influenţă, dare şi luare de mită”, se mai arată în comunicat.

Poliţiştii anticorupţie s-au sesizat din oficiu, la data de 22 august 2014, în legătură cu existenţa unor indicii privind implicarea mai multor medici din municipiul Drăgăşani, dar şi a unui agent de poliţie din cadrul Serviciului Rutier Vâlcea în săvârşirea unor infracţiuni de corupţie. Faptele aveau legătură cu pensionarea de persoane pentru incapacitate de muncă şi încadrarea în grad de handicap. Totodată, un agent de poliţie din cadrul Serviciului Rutier Vâlcea a fost și el implicat.

În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit faptul că, în perioada 2011 – 2015, unul dintre inculpaţi, în calitate de medic psihiatru în cadrul Spitalului Municipal Drăgăşani, a întocmit, în fals, atât documente medicale, cât şi de internare pentru mai multe persoane, documente pe care persoanele respective le-au folosit la Comisiile de evaluare a capacităţii de muncă ori la Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap.

După mai multe percheziții efectuate la data de 21 aprilie 2015, s-a constatat că exista diferenţă între persoanele internate în fapt şi cele evidenţiate în documente, în sensul că, în fapt, erau mai puţini pacienţi internaţi decât situaţia din documente. În urma cercetărilor efectuate a reieşit că o parte dintre aceste persoane nu aveau cunoştinţă că figurează internate în spital, iar unii nici nu au fost consultaţi la nivelul acestei secţii vreodată, datele lor fiind luate de medicul psihiatru din sistemul informatic al spitalului unde erau inserate ca urmare a prezentării acestora pentru consultaţii la alte secţii din spital de-a lungul timpului, iar ceilalţi pacienţi figurau internaţi ca urmare a necesităţii documentelor pentru comisiile de pensionare.

Se pare că medicul psihiatru urmărea, pe de o parte, eliberarea de documente pentru persoanele care urmau a fi evaluate de comisiile de pensionare, iar, pe de altă parte, prin prescrierea pe Foile de observaţie clinică ale pacienţilor a medicamentelor cu regim special care nu se puteau procura din farmacii, aceasta beneficia de medicamentele respective pentru diverse persoane interesate. Prin efectuarea acestor internări fictive de către inculpat, s-a produs la Casa Asigurărilor de Sănătate Vâlcea un prejudiciu de aproape 32.000 lei.

„Printre persoanele care au beneficiat de documente întocmite în fals de medicul psihiatru se află şi o serie de pensionari, inculpaţi în cauză, care, deşi aveau cunoştinţă că documentele sunt false, le-au prezentat Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Vâlcea, fiind astfel încadrate în diferite grade de handicap, sens în care au beneficiat de indemnizaţii şi alte avantaje patrimoniale. Inculpaţii au obţinut referate de evaluare psihologică, întocmite în fals de cei doi psihologi, fără a fi evaluaţi vreodată de aceştia, documente care au fost, de asemenea, prezentate la comisie. În această modalitate, s-a produs un prejudiciu de 39.202 lei Consiliului Judeţean Vâlcea, instituţie care efectua plata indemnizaţiilor persoanelor cu handicap la acel moment, respectiv 13.911 lei Consiliului Local Grădiştea şi 17.665 lei Consiliului Local Livezi, instituţii care au efectuat plata indemnizaţiilor însoţitorilor persoanelor cu handicap (persoanele fiind încadrate în grad de handicap accentuat cu însoţitor în baza documentelor false prezentate la Comisie). Toate aceste instituţii s-au constituit parte civilă în cauză, inculpaţii fiind obligaţi la plata acestor sume de bani. Medicul psihiatru a fost cercetat şi trimis în judecată şi pentru 3 acte materiale de luare de mită, iar cu privire la această faptă magistraţii au dispus achitarea”, se mai arată în comunicatul de presă.

Continue Reading

© 2021. Toate drepturile rezervate.