joi, martie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Valeriu Gheorghiță anunță o nouă modalitate de vaccinare: pe bază de bonuri de ordine

Coordonatorul campaniei de vaccinare anti-Covid, Valeriu Gheorghiță, a anunțat că de vineri ar putea fi introdusă o nouă modalitate de vaccinare, fără programare, pe baza bonurilor de ordine eliberate de fiecare centru de vaccinare.

„Începând de vineri, din 7 mai, ne propunem să avem următoarea modalitate de prezentare la centrele de vaccinare. Pentru că vinerea se face aprovizionarea centrelor de vaccinare pe perioada zilelor de sâmbătă, duminică și luni, foarte probabil că vom stabili următoarea modalitate: persoanele de peste 60 de ani se vor prezenta direct la centrele de vaccinare, fără programare. De asemenea, restul persoanelor care doresc să se vaccineze se vor prezenta după ora 14.00, până la ora 20.00, fără programare. Menționez: persoanele de peste 60 de ani se pot prezenta pe tot parcursul programului de lucru de la 8.00 dimineața până la 20.00”, a declarat marți Valeriu Gheorghiță.

Prioritate vor avea persoanele programate prin platformă care au deja un loc ocupat și trebuie să aibă vaccinul asigurat.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Suplimentar, în funcție de capacitatea de vaccinare a centrului, vor fi eliberate bonuri de ordine celor care se prezintă direct la centrele de vaccinare. Adică, un centru dacă are capacitate de vaccinare de 100 de persoane și are 50 de persoane programate va elibera bonuri pentru 50 de persoane. Cei care se prezintă suplimentar pot să fie trecuți pe o listă separată și să se prezinte a doua sau a treia zi”, a precizat Gheorghiță.

Acesta susține că este posibil ca această modalitate să ducă la o creștere a numărului de doze irosite.

„În felul acesta vom merge pe o estimare medie a consumului, pe un interval de trei zile, însă fără să avem garanții că numărul de doze distribuite vor fi consumate pe perioada intervalului de stabilitate al acestor doze”, a mai spus coordonatorul campaniei de vaccinare, potrivitstiripesurse.ro

Politica