miercuri, aprilie 24, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Mehedinți. Directorul Casei Județene de Pensii, Mihai Plăvițu, curăță instituția de uscături cu Poliția și Parchetul! Există suspiciuni de pensii umflate artificial!

Directorul Casei Județene de Pensii Mehedinți, Mihai Plăvițu, a sesizat Poliția și Parchetul după ce a constatat că în instituția pe care o conduce există suspiciuni de pensii umflate artificial. Concret este vorba de angajați bănuiți că în complicitate cu persoane dornice de pensie mare și ilegală ar fi săvârșit infracțiunile de abuz în serviciu, fals, uz de fals și înșelăciune. Până la această dată o comisie internă a constatat ilegalități și nereguli și a luat deja decizii de de-pensionare în cazul a 5 persoane iar în 4 cazuri a decis că pensiile  acordate au fost mult mai mari decât prevede legea.
„Am sesizat organele abilitate în speță poliția și parchetul, este o anchetă penală în curs și la sfârșitul cercetărilor vă vom informa în mod transparent cu privire la toate neregulile depistate. La această dată vă pot spune că în cazul a 9 dosare am decis 5 de-pensionări și 4 micșorări de pensie conform prevederilor legale. Dar suntem abia la începutul verificărilor interne în această privință. Există însă foarte multe dosare de pensionare cu probleme și din acest motiv facem o verificare mai amplă. Am solicitat și corpul de control al Ministerului Muncii!”, a declarat directorul Casei Județene de Pensii Mehedinți, Mihai Plăvițu.
Pare de necrezut dar în prezent sunt luate la puricat circa 7.000 de dosare de pensionare depuse între anii 2004 și 2017 întrucât există suspiciuni că ar conține documente ilegale, în baza cărora s-au obținut drepturi de pensii  necuvenit de mari.
„Urmează acum ancheta, pentru că este o plângere penală, comisia lucrează, scoatem dosare și observăm că sunt dosare care nu au decât câteva file, doar cererea de pensie cu documente care nu sunt datate, nu sunt semnate, nu sunt ștampilate și li s-a acordat pensie. Urmează organele de cercetare penală să-și spună cuvântul, eu știu, să facă anchetă, să observe, suntem dispuși să le punem la dispoziție toate documentele”, a mai spus directorul Casei de Pensii Mehedinți, Mihai Plăvițu.

Poliția confirmă că a demarat ancheta penală la Casa Județeană de Pensii
IPJ Mehedinți a confirmat că a demarat deja o anchetă penală în acest caz: „La nivelul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți, a fost înregistrat un dosar penal, privind o sesizare venită din partea Casei Județene de Pensii, în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, fals în înscrisuri sub semnătura privată și înșelăciune”, a declarat purtătorul de cuvânt al I.P.J. Mehedinți, inspectorul principal Andreea Rădoi.

Politica