joi, martie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Olt. 60, 86% rata de promovabilitate la simularea Evaluării Naționale

Elevii olteni care au sustinut simularea la Evaluarea Națională au înregistrat o rată de promovabilitate sub media națională. Puțin peste jumătate din cei înscriși la examen au reușit să-l treacă.

La nivelul județului, s-au înscris pentru simularea celor două probe de la Evaluarea Naţională, Limba Română şi Matematică, 2.654 elevi. În ceea ce privește proba la Limbă Română, s-au prezentat 2.388, iar la Matematică – 2.376. Astfel, la finalul celor două probe, s-a calculat media pentru  2.343 de elevi, scrie adevarul.ro.

Cu toate acestea, au surprins notele de 10 la examenul la de la Matematică. Față de proba la Limba Română, unde doar trei elevi olteni au obținut rezultat maxim, la Matematică, 31 de elevi au fost notați cu 10.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Totodată, un singur elev, de la Liceul cu Program Sportiv Slatina, a reuşit să obțină nota 10 la ambele probe.

Cele mai multe medii s-au situat între 6 şi 6,99 – 377, urmate de cele între 5 şi 5,99 – 368 şi cele între 3 şi 3,99 – 304. Între 9 şi 9,99 au fost 137 medii, între 8 şi 8,99 – 255, iar 60 elevi au raportat medii între 1 şi 1,99, se mai arată în sursa citată.

Astfel, rata de promovare Olt s-a situate, anul acesta, la de 60,86%, cu aproape cinci procente sub media naţională (65,6%).

Potrivit Ministerului Educației, cele mai bune rezultate au fost obţinute în Bucureşti (82,1%) şi în judeţele Cluj (77,6%), Argeş (71,5%), Brăila (71,3%) şi Prahova (69,9%).

Politica