joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Suedia are cele mai multe cazuri noi de Covid din Europa

Suedia a înregistrat, în ultima săptămână, cele mai multe cazuri noi de Covid-19 pe cap de locuitor din Europa.

Totodată, numărul pacienţilor internaţi la terapie intensivă este cel mai mare înregistrat în ţară, de la începutul pandemiei, potrivit The Guardian.

Ţara scandinavă, care a ales să nu impună carantină, are o medie pe şapte zile de 625 de noi infecţii la 1 milion de oameni, scrie news.ro

Policlinica Buna Vestire Craiova

Prin comparaţie, Polonia a înregistrat 521, Franţa – 491, Olanda – 430, Italia – 237 şi Germania – 208. Cifra înregistrată de Suedia este cu mult mai mare decât cele ale ţărilor vecine: Finlanda, Danemarca şi Norvegia, cu 65, 11, respectiv 132 de cazuri la 1 milion de persoane.

Conform datelor oficiale, luni, la terapie intensivă în spitalele suedeze se aflau 392 de oameni, faţă de vârful înregistrat în al doilea val al pandemiei, de 389, în ianuarie, dar cu mult mai mic faţă de primăvara lui 2020, când vârful a fost de 558 pacienţi.

Deşi numărul de contaminări şi al celor internaţi la terapie intensivă a crescut, bilanţul deceselor asociate Covid-19 în Suedia nu a crescut prea mult.

Ţara cu 10 milioane de locuitori a înregistrat peste 13.000 de decese asociate Covid-19, o rată mult mai mare decât a naţiunilor vecine, dar mai scăzută faţă de câteva state europene care au optat pentru carantină.

Guvernul condus de Stefan Löfven a amânat cu două luni relaxarea restricţiilor, plănuită pentru martie, dar a subliniat că măsuri mai stricte nu sunt încă necesare.

Magazinele neesenţiale au rămas deschise, la fel şi localurile, însă cu anumite limitări de program şi capacitate.

De la începutul pandemiei, Suedia a înregistrat peste 877.000 de cazuri de contaminare cu SARS-CoV-2.

Politica