sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Slatina. Noi locuințe ANL, destinate tinerilor

20 de locuințe urmează să fie construite în municipiul Slatina prin intermediul Agenției Naționale de Locuințe.

Potrivit directorului general adjunct al instituției, Gabriel Stanciu, procedura de achiziție publică de servicii de proiectare – studiu de fezabilitate și studii conexe pentru obiectivul de investiţie, a fost demarată luni, 12 aprilie.

Proiectul „Locuinţe pentru tineri, destinate închirierii” presupune construirea unui număr de 20 de apartamente pentru tinerii căsătoriți. Ansamblul de locuințe va fi realizat pe strada Cireașov, nr. 23.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Acestea se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani la data depunerii cererii pentru repartizarea unei locuințe construite prin ANL și care pot primi repartiții în cel mult 36 de luni de la împlinirea acestei vârste, persoane care nu își permit să cumpere sau să închirieze o locuință de pe piața liberă.

„După minimum un an de închiriere neîntreruptă, chiriaşii au posibilitatea de a cumpăra apartamentele în care locuiesc, fără ca vânzarea să fie condiționată de vârsta solicitanților (achitând integral prețul locuințelor din sursele proprii și/sau credite ipotecare contractate de la instituții financiare autorizate, inclusiv cu garanția statului, în termen de maxim 5 zile lucrătoare de la data înscrierii dreptului de proprietate în cartea funciară, sau în rate lunare egale, inclusiv dobânda aferentă, cu un avans de minim 15% din valoarea de vânzare, direct către autoritățile publice locale care administrează locuințele).

Conform solicitării formulate de autoritatea publică locală, pe amplasamentul propus în str. Cireașov nr. 23 se vor realiza 20 apartamente cu două camere, într-un imobil cu regim de înălțime P+3E+M, similar cu investiția finalizată în anul 2020 pentru specialiștii din sănătate”, a transmis Gabriel Stanciu.

Procedura de achiziție va fi finalizată în aproximativ o lună, urmând ca, după semnarea contractului de prestări servicii, documentația tehnico-economică să fie predată la ANL în termen de 45 de zile.

Politica