miercuri, aprilie 24, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Slatina. Viața unui copil de 9 ani depinde de transplantul renal

Un copil de doar 9 ani din municipiul Slatina este pus pe lista de așteptare pentru un transplant de rinichi, însă timpul nu este de partea lui.

Pentru a-l ajuta, părinții sunt hotărâți să-i doneze băiețelului rinichiul de care are nevoie. Cu toate acestea, situația financiară precară nu le permite acestora să facă analizele de compatibilitate pentru a vedea dacă pot fi donatori, potrivit realitateaoltului.ro.

Episcopia Slatinei și Romanaților lansează un apel în rândul celor care pot sprijini familia Maradin, din Slatina. Orice sumă de bani este binevenită pentru cazul lui Cristian.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Pentru început, mama sa va fi supusă analizelor, ce trebuie realizate în cadrul Institutului Clinic Fundeni.

„Numele mamei este Maradin Garofița și are patru copii; toți sunt cu probleme medicale, însă special pentru noi este copilașul Cristian, în vârstă de 9 ani. Acesta are nevoie de o intervenție chirurgicală la București, la Spitalul Fundeni, fiind diagnosticat cu mai multe probleme. Principala este transplantul renal.

Apelez, pe această cale, să-i sprijinim. Mama are nevoie de asigurare medicală, iar ulterior asigurării, ea poate face analizele la Fundeni și se va dovedi dacă poate fi donatoare, dacă este compatibilă. Copilașului i s-au făcut analizele, este pus pe lista de așteptare, însă timpul este foarte limitat pentru el”, a spus Andreea Constantin, asistent social în cadrul centrului Episcopiei Slatinei și Romanaților.

La prima vedere, Cristian pare un copil perfect sănătos, însă probleme sale de sănătate sunt foarte serioase. Singurul lucru care îl deranjează pe micuț este regimul alimentar sever, dar este optimist și speră să ducă o viață normală, la fel ca restul copiilor de vârsta sa.

Familia Maradin a beneficiat în tot acest timp de sprijinul financiar oferit de Centrul  Eparhial. Fără ajutorul Episcopiei, Cristian nu ar fi ajuns pe mâna specialiștilor de la Fundeni.

Oricine vrea să doneze, este rugat să ia legătura cu reprezentanții Episcopiei.

foto: captură video

Politica