joi, aprilie 18, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Oficial. Cum vor fi înmormântați decedații de Covid-19

Ordinul ministrului Sănătății care vizează modificarea reglementărilor privind înhumarea persoanelor care au avut Covid-19 și au decedat a fost publicat în Monitorul Oficial.

Între altele, ordinul prevede că “personalul implicat în manipularea decedatului pulverizează produse biocide de tip TP22 sau soluție de formaldehidă peste decedat, îl îmbracă cu hainele puse la dispoziție de către familie/reprezentantul legal sau reprezentanții administrației publice locale și îl introduce în doi saci rezistenți de vinil, astfel: după fiecare introducere a decedatului în sac se pulverizează produs biocid tip TP22, folosind un echipament de pulverizare fină, ulterior acesta se introduce în sicriu, urmând a se închide și sigila capacul sicriului”.

Același ordin menționează că reprezentantul legal al decedatului are dreptul să facă fotografii în momentul în care parcurge procedura de identificare a decedatului.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Îmbrăcămintea și sicriul vor fi aduse de familie, ori reprezentantul legal al persoanei decedate, ori reprezentanții administrației publice locale (pentru cazurile sociale)

“Din acest moment și până la înhumare/incinerare sicriul va rămâne închis, fiind interzisă orice acțiune de deschidere a acestuia. Înhumarea/Incinerarea se va efectua cu sicriul sigilat, cu respectarea voinței familiei decedatului și a ritualurilor cultului de care aparține, respectând normele prevăzute de lege. Dată fiind transmisibilitatea ridicată a coronavirusului SARS-CoV-2, este recomandat ca persoanele clinic vulnerabile, cele cu vârstă extremă (copii și vârstnici), persoanele cu comorbidități, să nu vină în contact direct cu corpul decedatului, indiferent dacă poartă echipament de protecție sau nu. Persoanele aflate în izolare sau în carantină nu vor participa la funeralii”, se mai arată în ordin.

De asemenea, se prevede că “persoanele care manipulează și transportă decedatul vor lua în considerare respectul față de demnitatea umană, orice activitate sau acțiune asupra corpului unei persoane decedate având la bază grija și respectul cuvenit unei ființe umane decedate. În cazul decesului la domiciliu, cazuri medico-legale conform art. 185 din NCPP, în care există suspiciunea de deces ca urmare a infecției cu SARS-CoV-2, nu se ridică decedatul până la sosirea autorităților competente. Se apelează numărul unic de urgență 112. Transportul decedatului aflat în sacul închis ermetic din spațiul public, precum și de la domiciliu către instituția medicolegală în vederea autopsierii medico-legale se va efectua numai în baza ordonanței emise de către procuror sau de către organele de cercetare penală. Transportul decedatului aflat în sac închis ermetic se va efectua numai cu mijloace de transport autorizate potrivit legii”.

Decedații de Covid-19 care au fost autopsiați “nu se îmbălsămează, ci doar se igienizează la suprafață cu produs biocid de tip TP2. Acești decedați se igienizează și se îmbracă înainte de a fi introduși în sac. După identificarea decedatului de către familie/ reprezentant legal sau de către cei desemnați în condițiile prezentului protocol și după semnarea actelor care atestă identificarea, personalul echipei medico-legale implicat în manipularea decedatului pulverizează produse biocide de tip TP22 sau soluție de formaldehidă peste decedat, apoi acesta este introdus în doi saci rezistenți de vinil, astfel: după fiecare introducere a decedatului în sac se pulverizează produs biocid de tip TP22 sau formol, folosind un echipament de pulverizare fină. Ulterior, corpul învelit în cei doi saci de vinil se introduce în sicriu, sicriul se igienizează cu produs biocid de tip TP2 sau formol, urmând a se închide și sigila sicriul înainte de ieșirea din instituția medico-legală și predarea către familie/reprezentant legal, aceștia din urmă având obligația de a nu-l mai deschide ulterior”.

Înmormântarea se va face cu respectarea voinței familiei decedatului și a ritualurilor cultului de care aparține, dar respectând normele legale.

Politica