joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Islanda cere, la intrarea în țară, testarea celor vaccinați

Islanda, una dintre primele țări care a permis accesul fără control suplimentar pentru cei vaccinați anti-Covid a anunţat că cere obligatoriu și test la sosire.

Anunţul vine după re-infectarea unei persoane care s-a întors dintr-un sejur în străinătate, ceea ce a dus la cinci contaminări pe insulă, a explicat într-o conferinţă de presă epidemiologul-şef Thorolfur Gudnason.

Măsura se va aplica de la miezul nopţi de joi spre vineri și va fi valabilă cel puţin până la 1 mai.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Islanda a permis în ianuarie intrarea călătorilor din spaţiul Schengen care pot dovedi că au fost vaccinaţi ori că au avut deja COVID-19, fără alte formalităţi sanitare. Măsura a fost extinsă pentru toţi vizitatorii „indiferent de originea sosirii”.

Pentru toţi ceilalţi călători – cu excepţia celor din Groenlanda unde virusul este inexistent – un test dublu intercalat cu cinci zile de carantină este încă obligatoriu, dar nu mai trebuie neapărat efectuat într-un hotel rechiziţionat de stat. Acum este posibil să se aleagă carantina la domiciliu, de exemplu, „dacă sunt îndeplinite anumite condiţii”, a precizat joi ministerul, citat de Agerpres.

Islanda are una dintre cele mai scăzute rate de incidenţă din Europa, potrivit Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC), dar numărul de cazuri noi a crescut de la 21 martie.

De la începutul pandemiei, 29 de decese din cauza COVID-19 au fost înregistrate în ţara care, joi, număra un total de 6.256 de cazuri.

Politica