sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

FUTSAL EURO 2022 | Serbia – România, meciul unei generații!

Naționala de futsal a României a plecat astăzi spre Vršac, acolo unde mâine, vineri, 9 aprilie, va da piept cu selecționata similară a Serbiei, într-o partidă contând pentru penultima etapă a preliminariilor Campionatului European de anul viitor din Olanda.
Confruntarea găzduită de „Millennium Centar” din Vršac va începe la ora 19:00 și va fi transmisă în direct de Facebook Futsal România și YouTube Futsal România.

Tricolorii au plecat joi dimineață spre Vršac. Distanța dintre Timișoara, unde a fost stabilit cartierul general al tricolorilor pentru finalul campaniei de calificare la EURO 2022, și locul de disputare al partidei de vineri a fost parcursă fără probleme. Între orașul de pe Bega și Vršac sunt doar 76 de kilometri.
Testele Covid-19 efectuate de tricolori au fost toate negative, selecționerul Robert Lupu putând conta astfel contra Serbiei pe toți jucătorii convocați. În absența veteranului Mimi Stoica, banderola de căpitan al echipei în partidele cu Serbia, de mâine, și cu Macedonia de Nord, de miercurea viitoare, va fi purtată de Adrian Pânzaru, brașoveanul legitimat la Imperial WET Miercurea Ciuc.
Naționala României va face cunoștință astăzi cu locul de disputare al partidei cu Serbia. De la ora 19:00, ora oficială de start a jocului, tricolorii au programat antrenamentul oficial pe parchetul arenei „Millennium Centar” din Vršac.
Naționala României este obligată să câștige ambele partide rămase de disputat, cu Serbia și cu Macedonia de Nord, pentru a mai spera în continuare la calificarea la EURO 2022. Tricolorii sunt conștienți de acest amănunt și spun că partida cu Serbia de vineri este „meciul unei generații”!
Iată rezultatele și programul ultimelor două etape din Grupa a 4-a de calificare la turneul final al Campionatului European de anul viitor:

Etapa I
Bosnia și Herțegovina – Macedonia de Nord 2–1
România – Serbia 2–2

Policlinica Buna Vestire Craiova

Etapa a II-a
Serbia – Bosnia și Herțegovina 2–4
Macedonia de Nord – România 2–2

Etapa a III-a
România – Bosnia și Herțegovina 2–3
Serbia – Macedonia de Nord 1–1

Etapa a IV-a
Macedonia de Nord – Serbia 1–6
Bosnia și Herțegovina – România 5–0

Etapa a V-a
8 aprilie
Macedonia de Nord – Bosnia și Herțegovina („Jane Sandanski Arena”, Skopje)
9 aprilie
Serbia – România („Millennium Centar”, Vršac)

Etapa a VI-a
14 aprilie
Bosnia și Herțegovina – Serbia (Arena Zenica, Zenica)
România – Macedonia de Nord  (Sala „Constantin Jude”, Timișoara)

Clasament:
1. Bosnia și Herțegovina 12p;
2. Serbia 5p;
3. România 2p;
4. Macedonia de Nord 2p

Iată lotul României:
Portari: Petrișor Toniță (Autobergamo Deva), Andrei Grigoraș (FK Odorheiu Secuiesc).
Jucători de câmp: Cristian Matei, Adrian Pânzaru (Imperial WET Miercurea Ciuc), Szocs Laszlo (Autobergamo Deva), Andrei Crăciun, Octavian Cireș (CS United Galați), Manya Szabolcs (Kecskemet), Kedei Barna (FK Odorheiu Secuiesc), Paulo Ferreira (Recreativo Candoso), Savio Valadares (Kairat Almatî), Ique Ribeiro (KS Construct), Felipe Oliveira (Jaen), Valentin Ilaș (CFR Timișoara)
Articol de Adi Dobre
sursa: frf.ro

Politica