miercuri, aprilie 24, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

O școală profesională din Târgu Jiu oferă masă și cazare gratuită pentru elevii înscriși

Elevii înscriși la școala profesională de la „Ion Mincu” vor beneficia de masă și cazare gratuită. Finanțarea pentru acest proiect va fi făcută din surse proprii, așa cum spune și primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu. Edilul a simțit nevoia să îl felicite pe directorul școlii.

„Învățământul profesional se relansează, iar Colegiul Tehnic „Ion Mincu” vine cu o ofertă atractivă pentru elevi. Se asigură masă și cazare pentru cei înscriși în clasa a IX-a și totul din surse proprii.  Leontin Hăinaru, directorul unității de învățământ, a reușit să facă rost de fondurile necesare pentru a atrage copiii spre școală. Este o inițiativă lăudabilă pentru care îl felicit și consider că astfel de eforturi trebuie promovate și susținute”, a scris pe Facebook, Marcel Romanescu.

Primarul a ținut să reamintească faptul că autoritățile locale au investit destul de mult și la „Ion Mincu”: „Noi am investit foarte mult și la acest colegiu, reușind să asigurăm o bază materiale solidă. Vor urma și alte proiecte de amploare, gândite pentru un învățământ de calitate. Urez conducerii Colegiului Tehnic „Ion Mincu” mult succes!”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica