vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Centenarul primelor întreceri atletice feminine oficiale, aniversat la final de martie

În această primăvară, mai exact în perioada 24-31 martie se împlinesc 100 de ani de la prima Olimpiadă feminină de atletism.  
În 1921, concurente din cinci țări, Franța, Italia, Norvegia, Elveția și Regatul Unit al Marii Britanii, au participat la cele dintâi întreceri feminine oficiale internaționale de atletism, care au avut loc pe o pistă amenajată în incinta poligonului de tir cu porumbei de lut de pe terasele grădinilor cazinoului Monte-Carlo. Acest tip de sport era o distracție aristocratică foarte populară la începutul secolului al XX-lea când oaspeții bogați cazați la hotelul din apropiere se distrau luând la țintă porumbei de lut, în momentele în care nu câștigau sau pierdeau averi la mesele cazinoului.
Astăzi poligonul a dispărut fiind înlocuit de apartamente de lux, iar locul primei Olimpiade feminine a fost marcat cu placă de marmură, inaugurată în noiembrie 2008 de Prințul Albert al II-lea de Monaco, președintele de onoare al Fundației Internaționale de Atletism.
Olimpiada feminină de la Monte-Carlo din 1921, al cărei centenar îl sărbătorim astăzi, a inclus 10 probe atletice, iar alte sporturi, printre care gimnastica și baschetul, au fost demonstrative.
Vedetă incontestabilă a Olimpiadei, britanica Mary Lines (1893-1978) a cucerit aurul la 60 m și 250 m, și argintul la 800 m. De asemenea, s-a clasat pe primul loc la săritura în lungime și a ajutat echipa britanică să câștige ștafetele 4x75m și 4x175m.

Alice Milliat, printre pionierele care au militat pentru introducerea probelor feminine la Jocurile Olimpice
Olimpiada de la Monte-Carlo a fost inițiativa lui Alice Milliat, pionieră în mișcarea sportivă feminină. Milliat (născută la 5 mai 1884 la Nantes și decedată la 19 mai 1957 la Paris), a fost o sportivă polivalentă, excelentă canotoare și înotătoare, dar și jucătoare de hochei, s-a numărat printre primele militante pentru introducerea întrecerilor feminine în competițiile sportive. În 1921, Milliat a înființat Federația Internațională a Sportului Feminin (FSFI).
Motivația principală a lui Milliat și obiectivul cheie al FSFI a fost participarea femeilor în competițiile atletice din cadrul Jocurile Olimpice. După numeroase respingeri din partea Comitetului Internațional Olimpic, Milliat a început să organizeze competiții internaționale pentru femei, prima dintre acestea fiind Olimpiada feminină de la Monte-Carlo. A urmat o altă competiție, în aprilie 1922, denumită Jocurile Olimpice ale femeilor, ulterior devenită Campionatele Mondiale, la care au participat peste 300 de femei din șapte țări. Alte patru ediții au fost organizate între 1926 și 1934.
„Jocurile Monte-Carlo” au fost organizate din nou în 1922 și 1923, iar întrecerilor atletice feminine au fost introduse în programul Jocurilor Olimpice de la Amsterdam din 1928. În 1900 fuseseră introduse competițiile olimpice feminine de tenis și golf, iar ulterior au urmat  înotul și tirul cu arcul.
Artefacte rare de la toate cele trei ediții sunt incluse în Colecția Patrimoniului Mondial al Atletismului, inclusiv medalia de la prima Olimpiadă feminină, care este expusă în tunelul „Origini” din recent lansatul Muzeul virtual al atletismului mondial (MOWA): worldathletics.org / mowa

Sursa foto: worldatlethics.org

Policlinica Buna Vestire Craiova

sursa: cosr.ro

Politica