vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Jandarmii, liniștiți după protestele anti-mască din Râmnicu Vâlcea

Cetățenii din Râmnicu Vâlcea au început protestul anti-mască din oraș, luni, încă de la ora 18:00, atunci când câteva sute de oameni s-au strâns în faţa Prefecturii. Unii dintre participanţi au refuzat să poarte măşti de protecţie, iar alții chiar dacă le aveau nu le purtau corespunzător.

Protestatarii au mărşăluit pe mai multe străzi din Râmnicu Vâlcea, însoţiţi de vuvuzele şi de claxoanele maşinilor, dar şi de reprezentanţi ai Poliţiei şi Jandarmeriei.

Jandarmeria Vâlcea a anunţat printr-un comunicat că a mobilizat mai multe forţe pentru protestul anti-restricţii de luni, 29 martie, din Râmnicu Vâlcea, care s-a încheiat la ora 22:00 fără „evenimente majore”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Jandarmii vâlceni au asigurat măsurile de ordine și siguranță publică la protestul din Rm. Vâlcea Inspectoratul de Jandarmi Județean Vâlcea și Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea, au participat cu efective pentru a asigura măsuri de ordine și siguranță publică cu ocazia desfășurării manifestației de protest din municipiul Rm. Vâlcea, din data de 29.03. a.c., acționând pentru protecția participanților dar și a celorlalți cetățeni, totodată aducându-le la cunoștință, prevederile legale în vigoare, precum și consecințele nerespectării acestora. Jandarmii Vâlceni au fost mobilizați în vederea asigurării condițiilor de siguranță pentru exercitarea dreptului constituțional la liberă exprimare și au monitorizat permanent respectarea de către participanți a prevederilor legale în vigoare cu privire la măsurile dispuse în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID 19. În acest sens, pe timpul stării de alertă, numărul maxim de persoane care pot participa la adunări publice, mitinguri și demonstrații, este de 100 persoane, cu respectarea tuturor măsurilor de siguranță sanitară și cu declararea prealabilă. Protestul s-a încheiat în jurul orei 22.00, fără evenimente majore”, se arată într-un comunicat al Jandarmeriei Vâlcea.

Politica