marți, aprilie 23, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Avansări de ziua Poliției Române

Azi, 25 martie 2021, se împlinesc 199 de ani de atestare documentară a Poliţiei Române, 199 de ani de devotament şi profesionalism în slujba cetăţenilor.

Această „vârstă”, mai mult decât respectabilă, plasează Poliţia Română printre cele mai vechi instiţutii ale statului român, dovadă a faptului că poliţia a fost şi este considerată una dintre componentele de bază ale societăţii româneşti, care şi-a adus o contribuţie însemnată la evoluţia şi progresul României încă din momentele de început ale cristalizării ideii de stat de drept şi până în prezent, când România a devenit un reper al aplicării şi implementării standardelor democratice.

În această zi, 3 ofiţeri şi 12 agenţi de poliţie au fost avansaţi înainte de termen, aceştia evidenţiindu-se prin rezultatele deosebite obţinute în munca de poliţie.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Totodată, alţi 54 de ofiteri şi 118 de agenti de poliţie, care îndeplinesc conditiile legale, au fost avansaţi la termen în gradul profesional următor.

De asemenea, conducerea inspectoratului a acordat distincţii onorifice altor 8 cadre, care s-au remarcat prin rezultatele deosebite obținute în activitate.

Cu acelaşi prilej, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj a avut loc o depunere de coroane la monumentul eroilor poliţişti căzuţi la datorie.

Cu ocazia Zilei Poliţiei Române, poliţiştii doljeni adresează sincere mulţumiri tuturor partenerilor şi colaboratorilor care ne sunt alături zi de zi în activităţile desfăşurate pentru siguranţa cetăţenilor.

Comunicat de presă – IPJ Dolj

Politica