joi, aprilie 18, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Pigliacelli, pe picior de plecare! „Lucrez la asta!”

Portarul CSU este tot mai aproape de un transfer în Italia natală. Ce variante are Rotaru!

Mirko Pigliacelli ar putea părăsi gruparea alb-albastră. Cel puțin asta susține agentul său, care a declarat în presa italiană că lucrează de zor pentru repatrierea jucătorului. Danilo Caravello a precizat că are oferte pentru Pigliacelli de la grupări din Italia.
„Îmi doresc să-l readuc pe Mirko în Italia şi lucrez la asta. El este un jucător de bază pentru Universitatea Craiova, echipă care şi anul acesta este în primele trei echipe ale campionatului. Depinde ce-şi doreşte clubul şi ce intenţii are preşedintele. Altfel, în mercato există oferte, apar diverse oportunităţi”, a declarat agentul lui Mirko Pigliacelli, Danilo Caravello, pentru tuttomercatowebb.com.
O mutare în vară i-ar conveni și lui Mihai Rotaru, în condițiile în care contractual jucătorului expiră în vara lui 2022, iar italianul nu și-a exprimat până acum disponibilitatea de a prelungi cu CSU Craiova. Mai ales că goalkeeper-ul este evaluat la 1.3 milioane de euro, iar un eventual transfer în această vară ar mai îngroșa conturile clubului patronat de omul de afaceri bucureștean.
Într-un interviu acordat sponsorului principal al echipei, Pigliacelli a dat o declarație mai degrabă de complezență: „Sunt italian, m-am născut acolo şi am jucat pentru echipa naţională a Italiei la nivel de juniori. În acelaşi timp, sunt trei ani de când sunt aici, mă simt foarte bine în România, e a doua mea casă şi pentru mine ar fi o opţiune importantă să joc la naţionala României, de ce nu? Înainte de a ajunge în România am jucat numai în Italia, mă simţeam în siguranţă, eram practic acasă şi credeam că, venind aici, totul va fi diferit, dar o dată cu trecerea timpului m-am simţit tot la fel de bine, poate mai bine ca acasă”.

Ce variante are Rotaru?
Situația lui Pigliacelli este una incertă, dovadă fiind și zvonurile apărute în presă cum că gruparea olteană este în căutarea unui alt portar. Una dintre variante este David Lazar, goalkeeper-ul celor de la Astra Giurgiu. Tatonări recunoscute chiar de către jucător: „Sunt onorat de oferta celor de la Craiova. Eu mai am doi ani de contract cu Astra Giurgiu și deocamdată sunt aici și mă concentrez să îmi fac treaba aici”.
Astra cere însă în jur de 400.000 de euro pentru Lazar, sumă destul de piperată pentru fotbalul intern.
O soluție mai accesibilă și de viitor ar fi Victor Străistari, portar al naționalei de tineret a Moldovei. Acesta are 22 de ani și e cotat la 175.000 euro. El este legitimat la Dinamo Auto Tiraspol. S-a remarcat în meciul câștigat contra naționalei Belgiei de echipa U21 a Moldovei, în toamna trecută, în preliminariile Euro U21. El a fost unul dintre artizanii victoriei istorice, parând inclusiv un penalty în minutul 88 al partidei.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica