miercuri, aprilie 17, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Românii vor putea călători în Grecia de la mijlocul lunii aprilie

Sezonul turistic în Grecia va începe oficial pe 14 mai, însă turiştii români şi cei din UE vor putea veni încă de la mijlocul lunii aprilie şi vor putea petrece Paştele în această ţară.

Anunțul a fost făcut de ministrul grec al Turismului, Charis Theocharis, aflat în vizită la Bucureşti.

„România este prima ţară pe care o vizităm după finalizarea planului de deschidere a sezonului. Avem un plan integrat şi vrem să arătăm că se poate face turism şi în condiţii de pandemie, iar turiştii să aibă o experienţă frumoasă şi să fie în siguranţă, ei şi ceilalţi”, a spus ministrul grec, citat de agerpres.ro

Policlinica Buna Vestire Craiova

El a arătat că, pentru a intra în Grecia, turiştii trebuie să îndeplinească una dintre cele trei condiţii: fie să prezinte un test negativ, fie dovada vaccinării, fie să fi trecut prin boală şi să prezinte un test de anticorpi.

De asemenea, turiştii pot fi testaţi aleatoriu la graniţă cu teste rapide, iar cei testaţi pozitiv vor sta în carantină într-un hotel din Grecia, costurile de cazare fiind acoperite de partea greacă.

La fel ca anul trecut, copiii sub 10 ani nu necesită testare.

„Ne dorim ca UE să facă proceduri foarte rapide pentru a dezvolta şi a emite certificatul verde de sănătate, dar până atunci purtăm discuţii tehnice cu ministrul român al Turismului să acceptăm certificatele emise de statul român, care să fie şi în limba engleză”, a arătat Theocharis.

După finalizarea vaccinării populaţiei vulnerabile, în Grecia va fi vaccinat şi personalul din turism, a mai anunțat acesta.

„Grecia va fi deschisă turismului din 14 mai, dar pentru turiştii din UE şi România se va deschide din aprilie, înaintea sărbătorilor de Paşte, ştiind că ţara noastră este o destinaţie foarte populară pentru petrecerea sărbătorilor pascale”, a precizat oficialul de la Atena.

Întrebat care vor fi condiţiile în care românii vor călătorii în Grecia până ce UE va aproba emiterea certificatului digital, el a răspuns că acest lucru va fi stabilit împreună cu omologul său, Claudiu Năsui, cu care se va întâlni vineri.

„Ţara noastră a propus la nivelul UE certificatul încă din ianuarie şi iată că mai multe ţări doresc asta. Acum este timpul ca ţările să sprijine aprobarea şi emiterea acestor certificate. Între timp, scopul vizitei mele aici este să acceptăm un acord între cele două ţări. Sunt convins că vom rezolva aceste probleme tehnice împreună cu omologul meu”, a arătat ministrul Turismului din Grecia.

El a mai spus că, în urma discuţiilor cu hotelierii, aceştia s-au angajat să ofere servicii suplimentare în contul sumelor cheltuite de turişti pentru testele Covid.

„Turiştii români sunt foarte, foarte importanţi pentru noi. Nu neapărat din perspectivă economică, ci şi pentru că între cele două ţări există legături strânse, istorice şi vrem să avem graniţele deschise pentru a menţine legăturile între cele două ţări”, a mai arătat Theocharis.

De asemenea, ministrul a spus că moto-ul acestui sezon este „Tot ce vrei este Grecia”.

„Tot ce are nevoie inima voastră şi doreşte o să găsiţi în Grecia: istorie, oraşe moderne, cultură, distracţie, mâncare bună, peisaje, schi, brazi, insule mici, plaje ascunse, locuri superbe, cazare de lux şi campinguri. O să găsiţi zâmbete peste tot, o primire călduroasă, oamenii vă îndrăgesc foarte mult, o să aveţi amintiri şi experienţe frumoase şi o să vă încărcaţi bateriile, lucru atât de necesar pentru această perioadă din care trecem”, a subliniat ministrul grec.

Politica