sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Sofia intră în lockdown total de vineri

Bulgaria este a patra țară din Uniunea Europeană cu cel mai mare număr de decese raportat la populație în ultimele 14 zile. Astfel, autoritățile au decis aplicarea unor măsuri stricte, iar de vineri Sofia va intra în lockdown.

În acest sens, centrele comerciale, restaurantele, şcolile, grădiniţele și toate locurile culturale din Sofia și din regiunea capitalei bulgare vor fi închise.

Dancio Pencev, şeful Inspectoratului regional de sănătate, a anunțat că aproape toate paturile din spitalele mari din Sofia sunt ocupate şi că presiunea cea mai mare vizează unităţi de Terapie Intensivă.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Situaţia la Sofia este foarte alarmantă”, a declarat oficialul, care estimează că aproximativ 75% dintre paturile spitalelor din capitala bulgară sunt ocupate, potrivit Ziarului Novinite, citat de libertatea.ro

Potrivit acestuia, în prezent aproximativ 75% din paturile din spitalele din Sofia sunt ocupate. Dancho Penchev a adăugat că măsurile nu vor fi puse în aplicare peste noapte, ci va exista un interval de implementare. El a spus că aceste măsuri sau unele dintre ele vor fi introduse cel mai probabil vineri, însă acest lucru va fi stabilit după o a doua întâlnire cu Ministerul Sănătății.

Potrivit datelor Uniunii Europene, Bulgaria este a patra țară din blocul comunitar cu cel mai mare număr de decese raportat la populație în ultimele 14 zile, după Slovacia, Cehia și Ungaria.

Politica