Conecteaza-te cu noi

Actualitate

Covid-19. Localitatea Vișina Nouă a ieșit din carantină

Publicat

pe

După aproape două săptămâni de carantină instituită în Vișina Nouă, Olt, rata de infectare cu SARS-CoV-2 a scăzut semnificativ.

Potrivit ultimei hotărâri ale Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Olt (CSJU), carantina a fost ridicată marți, 16 martie.

„Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Olt a adoptat Hotărârea nr. 21/15.03.2021 cu privire la propunerea de ridicare a măsurii de carantină zonală pentru localitatea Vişina Nouă, jud. Olt, începând cu data de 16.03.2021, ora 12:00.
Propunerea de ridicare a măsurii de carantină zonală a avut la bază analiza situaţiei epidemiologice realizată de Direcţia de Sănătate Publică Olt şi avizului favorabil emis de către Institutul Naţional de Sănătate Publică – Centrul Naţional de Supraveghere şi Control a Bolilor Transmisibile. Analiza riscului de răspândire a virusului SARS-CoV-2 în comuna Vişina Nouă evidenţiază un trend descrescător şi o rată de infectare sub 3 cazuri la 1000 de locuitori în ultimele 5 zile” a declarat prefectul județului Olt, Florin Constantin Homorean, scrie gazetaoltului.ro.
Ridicarea măsurii de carantină zonală a fost aprobată prin Ordinul şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă nr. 6641/16.03.2021. 

Continue Reading