vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

COTAR: Șoferii UBER din Craiova încălcă legea

Șoferii UBER din Craiova desfășoară activități ilegale de taximetrie, potrivit COTAR, care reclamă că aceștia dorm în mașini pe străzi și își așteaptă clienții, la fel ca taximetriștii, deși Legea transportului alternativ prevede alt tip de activitate.

În Craiova au fost înregistrate la ARR doar trei copii conforme pentru transport alternativ.

„Conform Ordonanței de urgență nr. 49/2019 privind activitățile de transport alternativ cu autoturism și conducător auto, Art. 2, Lit. a) șoferii UBER ar trebui să presteze „activitate de transport alternativ cu autoturism și conducător auto intermediată printr-o platformă digitală, denumită în continuare transport alternativ – deplasarea persoanelor, cu ajutorul unui autoturism, în baza unui contract de transport alternativ încheiat între pasager și operatorul de transport alternativ deținător al autoturismului, care este intermediat de un operator al platformei digitale conform prezentei ordonanțe de urgență printr-o platformă digitală”, se arată într-un comunicatul transmis de Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR).

Policlinica Buna Vestire Craiova

Potrivit sursei citate, „Transportul alternativ poate fi accesat de pasageri doar prin intermediul platformelor digitale avizate tehnic de către Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale.”

Faptul că șoferii își așteaptă clienții în stradă și au fost surprinși de taximetriștii din Craiova dormind la volan, arată că nu se respectă regula comenzilor exclusiv prin platforma digitală.

„Operatorul de transport alternativ are dreptul să efectueze transport alternativ cu autoturismul pentru care s-a emis copia conformă a autorizației pentru transportul alternativ: a) permanent, în interiorul localității unde își are sediul sau domiciliul sau în regiunea de dezvoltare București-Ilfov, după caz; b) ocazional, cu plecare din localitatea unde își are sediul sau domiciliul sau din regiunea de dezvoltare București-Ilfov, după caz, spre alte localități.”

Șoferii UBER veniți din București și Constanța au fost văzuți în trafic, în Craiova, cel puțin două zile, consecutiv, iar asta arată că aceștia desfășoară activitatea ilegal pe teritoriul altei localități, scrie ziuacargo.ro Autorizațiile sunt emise doar pentru mașinile înregistrate pe raza județului în care sunt înmatriculate autoturismele, conform Art. 12 al aceleiași OUG.

În acest sens, Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) solicită implicarea de urgență a organelor de control în problema încălcării legii de către șoferii UBER, la Craiova. ”Taximetria este unul dintre punctele forte ale orașului Craiova, având printre cele mai reduse tarife din țară și servicii de care clienții nu s-au plâns în ultimii 20 de ani. Ceea ce se întâmplă în aceste zile pe străzile din Craiova nu are nicio legătură cu principiile concurenței loiale, ci cu sfidarea taximetriștilor și cu încălcarea legii de către șoferii UBER veniți din alte orașe”.

Politica