joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

FCU Craiova, revenire amară pe stadionul „Ion Oblemenco”!

FCU Craiova a pierdut partida disputată marți, pe teren propriu, contra celor de la CS Mioveni. Alb-albaștrii au cedat cu scorul de 2-1, iar înfrângerea a fost destul de greu de acceptat, pentru că oltenii erau entuziasmați de revenirea pe stadionul „Ion Oblemenco”, într-un meci de campionat.

FCU Craiova a dominat clar prima repriză. Oltenii au avut posesia și rar și-au lăsat adversarii să părăsească propria jumătate de teren. Până la pauză, nici una dintre cele două echipe nu a reușit să marcheze, dar spectacolul urma să înceapă în repriza secundă, atunci când craiovenii au ieșit mult mai motivați de la vestiare și au marcat în minutul 52, prin Compagno. Trupa din Bănie a continuat să atace și și-a mai creat câteva ocazii importante. Oaspeții au fost mai prezenți în joc pe finalul meciului. CS Mioveni a restabilit egalitatea, 1-1, în minutul 80, din penalty. La mai puțin de un minut distanță, Craiova se vedea condusă, în urma unui autogol al lui Huyghebaert. În minutul 86, elevii lui Stângă au înscris, dar golul a fost anulat, pe motiv că Bălan ar fi fost în afara jocului. Totuși, arbitrii nu au văzut tocmai bine acea fază. Partida s-a încheiat cu scorul de 2-1, în favoarea celor de la Mioveni.

Ovidiu Stângă a început meciul cu: Robert Popa – Negru, Gugu, Paramatti, Jeremy – Luboya, Cristea, Albu, Răducanu – Compagno, Bălan.

Policlinica Buna Vestire Craiova

La finalul meciului, antrenorul alb-albaștrilor s-a arătat foarte dezamăgit de elevii lui. Stângă nu a văzut atitudine printre jucătorii pe care îi pregătește și crede că presiunea jocului pe stadionul „Ion Oblemenco” și-a spus cuvântul.

„Este un gust amar pentru echipă, mai amar pentru mine. Nu m-așteptam să găsesc atât de multe greșeli într-un meci de fotbal. Presiunea este pe tot grupul, este și pe mine. Cu astfel de atitudine și astfel de decizii, nu putem scoate mai mult din meciuri. Presiunea a fost în plus că am jucat pe ‘Oblemenco’. Presiunea a fost din partea tuturor, a fost și pe mine. Am gestionat-o mai puțin bine și asta a dus la pierderea meciului. Suporterii au fost mereu alături de noi, vor fi cu siguranță și în continuare. Dezamăgirea cauzată de rezultatul de azi va înrăutăți spiritul suporterilor. Ce pot să spun despre arbitraj? Până la penalty și golul nostru anulat, am făcut greșeli mari. Nu pot reproșa arbitrilor că nu avem noi atitudine, reacție și tot ceea ce înseamnă joc de fotbal”, a declarat Ovidiu Stângă, după meci.

Suporterii au fost cei mai dezamăgiți după înfrângerea cu CS Mioveni. Înainte de startul partidei, Peluza Sud 97 s-a adunat în fața Teatrului din Craiova și s-a deplasat la stadion, pentru a cânta și a-și arăta susținerea față de echipa favorită.

foto: Facebook/ FCUniversitateaOFFICIAL

Politica