Conecteaza-te cu noi

Actualitate

COVID-19. Aproape 5.000 de cazuri noi, în ultimele 24 de ore

Publicat

pe

Până astăzi, 9 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 835.552 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

767.219 pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.989 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până astăzi, 21.056 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 08.03.2021 (10:00) – 09.03.2021 (10:00) au fost raportate 93 de decese (56 bărbați și 37 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea și București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 10-19 ani, 1 deces la categoria de vârstă 30-39 ani, 5 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 13 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 18 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 25 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 30 decese la categoria de peste 80 de ani.

91 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 2 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 10.157. Dintre acestea, 1.126 sunt internate la ATI. 

Continue Reading