sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Mehedinți: Prins în vama Calafat după ce a fugit de la locul accidentului

Un șofer bulgar a accidentat o femeie la ieșirea în Drobeta Turnu Severin și a părăsit locul accidentului. În urma investigațiilor poliția l-a prins în vamă când încerca să iasă din țară.

„În urma accidentului produs pe DN6, în afara localității Drobeta Turnu Severin, Serviciului Rutier Mehedinți, în urma investigațiilor efectuate, a identificat autorul accidentului. Este vorba despre un cetățean bulgar, de 32 de ani, care se afla, în momentul identificării, în punctul de trecere al frontierei de la Vama Calafat. În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală și părăsirea locului accidentului. Se continuă cercetările, pentru a se stabili cu exactitate cauzele și împrejurările accidentului, urmând a fi dispuse măsuri în consecință”, a  declarat șeful Serviciului Rutier Mehedinți, subcomisar  Cătălin Vulcănescu.

La anchetă, cel care a recunoscut, inițial, fapta a fost pasagerul șoferului bulgar. Ambii au fost conduși la sediul IPJ Mehedinți pentru cercetări.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica