joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Conducerea Prefecturii Vâlcea, eliberată din funcție

Zeci de prefecți și subprefecți au fost eliberați din funcții, iar printre aceștia se numără și cei din județul Vâlcea. Astfel, în urma ședinței de Guvern din data de 3 martie 2021, s-a luat decizia ca prefectul Sebastian Fârtat și subprefectul Carmen Marcela Popescu să le înceteze mandatul de joi.

„Am eliberat din funcție 103 prefecți și subprefecți, au fost numiţi 36 de prefecţi din 42 și 75 de subprefecți din 85. Acolo unde nu au fost numiți subprefecții încă – șase prefecţi nu au fost numiți – subprefecţii vor prelua atribuţiile acestea până la numirea prefecţilor”, a precizat premierul Cîțu la finalul ședinței de Guvern.

Dacă Fârtat revine pe aceeași funcție (decizia fiind deja dată, în aceeași sedință) după ce depune jurământul, în fotoliul de subprefect va fi un nume nou. Este vorba despre Robert Vasile Achim, propus și susținut de PLUS, scrie gazetavalceana.ro.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica