joi, martie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Scandalul dintre primarul din Târgu Jiu și Poliția Locală continuă

Uniunea Sindicatelor Polițiștilor Locali din România și Sindicatul Polițiștilor Locali Gorj i-au transmis un mesaj primarului din Târgu Jiu și consideră că acesta este singurul mod prin care se pot apăra de acuzele pe care Marcel Romanescu le-a adus la adresa lor.

„Aceasta este singura modalitate prin care ne putem apăra la acuzele dânsului. Asigurăm cetățenii tuturor localităților din România, că polițiștii locali își vor face în continuare datoria indiferent de modul în care unii primari aleg să se comporte cu noi“, se arată în mesajul transmis de cele două organizații.

Tensiunile dintre primarul orașului Târgu Jiu și polițiștii locali au pornit spre finalul lunii februarie, atunci când Marcel Romanescu amenința cu desființarea Poliției Locale, iar autoritățile au luat decizia de a aproba o nouă organigramă. Astfel, s-a ajuns la desfiinţarea a 17 funcţii de conducere, dintre care opt  la nivelul Poliţiei Locale. Totodată, 39 de posturi de agenţi de poliţie nu au mai avut statut de funcţionar public, ci de agent de pază.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Ne așteptam să vă îndepliniți obligația legală de a ne consulta sau măcar de a simula o consultare anterior întocmirii documentației pentru noua organigramă, dar ați ales spălarea rufelor în public. Nu ne deranjează, neavând ceva de ascuns. Singura discuție purtată cu noi, exceptând întâlnirile în privat cu cei câțiva oportuniști din rândurile noastre, a fost în campania electorală din 2020, atunci când ați venit la sediul Poliției Locale și ne-ați promis norma de hrană și «marea cu sarea». Încă din campania electorală din anul 2017 împroșcați în mod constant cu mizerie în instituția noastră și azmuțiți cetățenii împotriva polițiștilor locali, prin lansarea în spațiul public a unor acuzații nefondate și aprecieri negative, lipsite de conținut și susținere prin fapte, fără a indica, în concret, vreun neajuns în activitatea noastră. În campania electorală din anul 2020, discursul dumneavoastră s-a modificat la 180 de grade, transformându-vă într-un mare susținător al instituției noastre. Ați reușit astfel, să atrageți voturi din partea noastră“, i se reproșează primarului Marcel Romanescu.

sursă foto: Facebook/ Poliția Locală Târgu Jiu

Politica