Scriam mai deunăzi despre români că, unicat pe mapamond, stau prost de tot cu cartea, că de la vârf la bază sunt „dotaţi” cu diplome, dar nu şi cu cunoştinţe şi conştiințe, de unde şi nepăsarea cu care „lucrează” acolo unde „le-a cântat cucul pcr – pile, cunoştinţe, relaţii – al cărui termen de valabilitate n-a expirat după `89, şi nici nu va expira curând, pentru că el (pcr-ul) ţine locul politicii de cadre pe care trebuie s-o aibă „politicul”. Aşa că, vorba lui Topârceanu, „când se ia câte-o măsură/ lumea-njură…”.
În editorialul de vineri cred că voi publica integral parodia lui (a lui Topârceanu) la poezia lui Al. Depărățeanu – Viaţa la ţară -, dar vom avea surpriza să vedem că noi, „vitejii analfabeţi funcţionali din politică şi administraţie” de secol XXI, suntem cantonaţi în altă vreme, spre deosebire de Vespasian, împăratul roman, care, am mai spus-o, a scos la licitaţie toate posturile din administrație, pe bani frumoși pentru buget, iar după câţiva ani i-a dat afară pe toţi funcţionarii numiţi, confiscându-le şi averile pentru același buget, justificând imoralele măsuri prin expresia: „cu bandiţii mă fac bandit”. Dar, de unde bre Vespasian în România?! Credeam, naivul de mine, că ar putea fi Câţu acest Vespasian de secol XXI, care promitea că gata cu „pensii speciale”, sporuri cât cuprinde, personalul pcr din administraţie, etc., dar s-a desumflat foarte repede, de teamă, foarte probabil. Teamă de ce? Nu ştiu acum dacă vom afla vreodată, mai vedem. Rămân însă la părerea că românii, „analfabeţi funcţionali”, la vârf sau galerie, sunt „experţi” în politică, femei şi fotbal. Apoi, aşa funcţionează democraţia în ţara în care nimeni n-a înţeles, încă, ce e democraţia, cu ce se mănâncă… Dar, dacă n-a înţeles el Trump…!
Evadând din real, că e atât de plictisitor ce vedem în parlament în chestia cu bugetul, hai să ne-ntrebăm: Poate fi capitalism în România? Că aici se duce lupta. Banc: Ceauşescu trimite mai mulţi activişti în America, pentru a se lămuri dacă poate extinde comunismul (el era pe cai mari atunci, după ce se plimbase cu caleaşca anglo-regală). După destul timp se întoarce doar unu (Gheorghe), care-i spune că în America e deja comunism, şi că aşa comunism ar dori şi el la noi. Îl uimise faptul că șefii (patron, directori, etc.) veneau la serviciu cu noaptea-n cap, mult înaintea muncitorilor. Inițiatorul Forumului economic de la Davos, profesorul Klaus Schwab, spunea că e necesară discutarea viitorului mai îndepărtat şi a ideologiilor prezente, pentru că „În forma sa curentă, capitalismul nu se mai potriveşte lumii actuale, nu mai funcţionează cum ar trebui”. Interesantă constatare. Comuniştii (Gorbaciov) au îngropat comunismul. E cumva timpul ca şi capitaliştii să îngroape capitalismul? Să vedem.
Desigur că, în culisele celor care conduc lumea, s-a deschis orizontul unei lupte pentru reorganizarea capitalului/capitalismului global şi, de asemenea, pentru o nouă „luare cu asalt a raiului” de către clasa muncitorească. Se repetă ceea ce s-a întâmplat după cea mai mare criză capitalistă de la 1929, şi cea mai mare revoltă a proletariatului de la 1919 încoace (noua eră Americană consolidată de înfrângeri) când capitalismul a adus pe lume comunismul? Poate, că Istoria se repetă, şi revoluţiile se repetă. Rosa Luxemburg, acum peste 90 de ani, zicea: „Tovarăşi, istoria ne-a oferit o şansă care, dacă o ratăm, nu va mai veni încă o dată în timpul vieții noastre. Am fost, sunt, voi fi. Acel viitor e încă al nostru pentru a-l îndeplini sau pentru a-l stâlci”. Comunismul îşi are de fapt rădăcinile în revoluţia din Februarie 1917, care a înlocuit autocraţia ultimului țar, Nicolae al II-lea al Rusiei, cu o republică democrată şi liberală (capitalistă), şi care republică, „s-a rugat” şi a incitat puciștii bolşevici să facă ce-au făcut, Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie (din 7 Noiembrie), aducătoarea comunismului. În concepţia lui Marx, societăţile industriale capitaliste purtau cu ele sămânţa propriei distrugeri, iar revoluţia comunistă ar fi trebuit să se producă în occidentul industrializat, mai demult, în Anglia, nu în estul agrar, precapitalist, în Rusia. În 1917 Lenin ajunsese la concluzia că era posibilă o revoluţie socialistă în Rusia (care era un stat feudal), pe baza tezei „verigii slabe” din lanţul internaţional al ţărilor capitaliste şi imperialiste. Spiritual, capitalismul este o atitudine mentală şi emoţională privită ca o sumă de însuşiri pozitive, raţionalizarea întregului mod de viaţă şi o etică economică, la fel, raţională. Însă azi societăţile occidentale actuale sunt deja, și încă de mult timp, aproape comuniste, dacă ne uităm la doctrine. Dar ei ştiu să scrie, să citească, şi înţeleg ce scriu şi citesc. În istoria sa, care începe în antichitate, capitalismul a cochetat, a convieţuit şi a surclasat socialismul, ideologia opusă, şi concurentul său retudabil. Aceeaşi lecţie de superioritate absolută a oferit nazismul. Singurii rivali îi mai sunt naţionalismul şi fundamentalismul. România nu este străină, nici incompatibilă cu capitalismul, dar e un vis greu de realizat, la noi. Despre români, în manuscrisele B 63, B 91, Karl Marx concluzionează, după analiza momentelor sale istorice, că „poporul român e revoluționar”, dar „servilitatea față de interesele Rusiei e un titlul de promovare”, şi „el (poporul) se veştejeşte la umbra protecţiei ruse”. Ne-a citit bine tovarăşul Marx.
***
V. Butulescu: Capitalism românesc? Cei mulţi înghit în sec. Câţiva îmbuibaţi râgâie. Apogeul ipocriziei? Procesul comunismului, instrumentat de foşti comunişti.
V. Martin: Fără comunişti, capitaliştii se plictisesc. S-a văzut, socialismul nu poate fi construit decât în capitalism. Dacă nu ne-am putut face capitalişti, ne-am făcut anticomunişti.
I.M. Andric: Diferenţa dintre socialism şi comunism constă în faptul că în socialism nu există Dumnezeu, iar în capitalism Dumnezeu e banul.
