joi, aprilie 18, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Peste 70 de angajaţi din inspectoratele teritoriale de muncă vor fi detaşaţi în casele teritoriale de pensii

Peste 70 de angajaţi din inspectoratele teritoriale de muncă vor fi detaşaţi în casele teritoriale de pensii pentru o perioadă de până la şase luni, pentru a lucra la evaluarea dosarelor de pensii din toată ţara.

Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Raluca Turcan, pe pagina sa de Facebook.

„Peste 70 de angajaţi din inspectoratele teritoriale de muncă vor fi detaşaţi în casele teritoriale de pensii pentru o perioadă de până la şase luni, pentru a susţine efortul de evaluare a dosarelor de pensii din toată ţara. Protocolul încheiat astăzi între Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Inspecţia Muncii şi Casa Naţională de Pensii Publice stabileşte colaborarea dintre cele două instituţii din subordinea ministerului, pentru următoarele 18 luni, pentru a susţine cu personal suplimentar procedura de evaluare a dosarelor din sistemul public de pensii. De asemenea, casele de pensii din ţară vor identifica, în perioada următoare, soluţii pentru a completa necesarul de echipamente şi alte dotări, astfel încât tot personalul mobilizat prin detaşare, pentru evaluarea dosarelor, să poată intra rapid în activitate”, a scris ministrul citat.

Policlinica Buna Vestire Craiova

La jumătatea lunii trecute, ministrul Muncii preciza că într-un an şi jumătate aproximativ 5 milioane de dosare de pensii ar putea fi puse în format electronic, iar ulterior vor intra la recalculare, scrie agerpres.ro

În prezent, sunt aproximativ 250.000 de pensii de agricultori în format letric, dosare care vor fi luate pe rând pentru a introduce datele în format electronic. Alte 3,6 milioane de dosare sunt într-un format „semi-învechit”, iar 1,3 milioane într-un format care poate fi preluat mai repede.

Politica