marți, aprilie 23, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Vâlcea. Pietoni spulberaţi de pe trotuar, în urma coliziunii dintre un tractor şi o maşină

Trei persoane au fost rănite în urma unui accident care a avut loc, luni după-amiaza, în comuna Lădeşti, pe Drumul Judeţean 643 B.

Potrivit martorilor oculari, vinovat de producerea acestui accident rutier este tractoristul care nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers. Acesta a intenţionat să vireze la stânga, într-o curte de pe partea opusă a sensului de mers şi nu a observat că autoturismul care rula în spatele său s-a angajat între timp în depăşire. Conducătorul auto a declarat că manevra tractoristului l-a luat prin surprindere şi nu a putut evita coliziunea. 

„Din primele date se pare că, în urma impactului dintre cele două vehicule, autoturismul ar fi ricoşat pe trotuar, unde ar fi lovit doi pietoni. A treia persoana rănită este din autoturism. Nu sunt probleme de trafic”, a transmis reprezentantul Poliţiei Vâlcea, Sandra Bălteanu, citat de adevarul.ro

Policlinica Buna Vestire Craiova

Cele trei victime sunt doi bărbaţi şi o femeie. La faţa locului au intervenit un echipaj SMURD Măciuca şi un altul al Serviciului Judeţean de Ambulanţă.   

A treia victimă a fost anunţată la câteva zeci de minute de la producerea evenimentului.  

„O a treia victimă, pasager în autoturism, a plecat către casă. La circa 1 km distanţă de accident, fiul acestuia a anunţat că tatăl a suferit şi el leziuni în urma evenimentului – are o arcadă spartă”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Octavian Fulger.

Politica