Citind editorialul de vineri din Jurnalul Olteniei „Despre politica de azi – stânga stângii şi dreapta dreptei”, unii prieteni m-au criticat fiindcă, vezi Doamne, ăia din dreapta dreptei sunt de fapt în stânga stângii, uitând, că de știut ştiu, că-n politică semnalizarea într-o direcţie şi mersul în alta (vezi Mein Kampf – adolf hitler) e un fapt normal. De luni voi face o trecere în revistă (în jurnal) a fenomenului politic, nu numai românesc, astfel încât poate vor pricepe, atât capii politici, cât şi „pricepuţii” votanţi (la noi, toată lumea se pricepe la femei, politică şi fotbal), că una e ce vorbeşti şi alta e ce faci, mai ales dacă scoţi din ecuaţie două necunoscute: rolul administraţiei publice în actul politic (cine deţine majoritatea în administraţia publică nu-şi face probleme că e minoritar în parlament), şi rolul prostiei, prostimii şi prostirii în istoria noastră de „neam al nevoii”.
Asta înseamnă că s-ar putea să renunţ, de luni, la a scrie despre „soşocisme”, aiureli, propagandă, bârfă, ori lipsa de deontologie a unei părţi a presei şi partidelor, cu condiţia ca acestea să nu atingă nivelul nesimţirii, prostiei ori, şi mai rău, să faci asta cu scopul dobândirii a oarece foloase (de imagine, politice, etc.), că atunci ajungem la „penal”, cum se zice, în nicio democraţie din lume, neexistând vreo lege în care să se spună că, în democraţie fiind, se pot încălca legile din democraţie, c-aşa vrem, că de aia e domne democraţie. Însă eu nu cred că aceste comportamente de toată jena sunt cauzate de patimi în sine (patimile biblice – patima băutului, a preacurviei, a jocurilor de noroc, etc.), despre care voi începe a scrie cât de curând, ci tot din cauza a ceea ce spusei mai înainte: prostia crasă ori prostirea cu intenţie.
Când vine vorba despre politică, omul din popor nu mai priveşte în gol, nu se mai uită pe lângă tine, ca şi când n-ai fi, şi nu mai tace, ca acu ceva ani. Deși aceasta, politica, a devenit sport naţional, transmis în direct ore în şir la televizor, nu mai e deloc un sport popular. S-a săturat poporul de câte-n lună şi stele, de câte verzi şi uscate i s-au îndrugat, şi nu mai visează cai verzi pe pereţi. Tace a deznădejde. Întâi a crezut că ăia de stânga or să facă şi-or să dreagă, şi i-a votat de mai multe ori (și jumătate, dar nu se pune, jumătatea). Apoi a crezut în ăia de dreapta, şi a mers pe mâna lor, tot de vreo două ori. Deștepți fiind, ăi de stânga şi ăi de dreapta şi-au dat mâna, jucând hora puterii depline şi a coabitării de poveste, în USL-ul cel vestit, care doar la noi mai fu, şi și-au zis, gata, ăştia sunt ai noştri, hai cu ei, un fel de uniune naţională, ce mai. Şi hai, a fost un hai de aproape 100%, ca pe ceauşistele vremuri apuse. Când s-au văzut ai noştri socialişti, şi liberali, şi conservatori, şi ce-or mai fi pe-acolo, prin USL-ul care, pe şest, se prefigurează şi azi, cu puterea-n mână, şi cu sacii-n căruţă, uitând de teleguţă, adică de popor, au întors-o ca la Ploieşti (republica infantilă a poporului român, la fel de infantil), şi tovarăşul popor a stat, şi stă cu gura căscată, şi aşteaptă să se-ndeplinească cele promise, însă nimic, chiar dacă e dublă criză (medicală şi economică). Nu locuri de muncă, nu stop hoţiei (a se vedea pensiile speciale, şi salariile nesimţite, şi sporurile nesimţite), că şi asta contează, să vezi că altul fură (asta sunt pensiile, salariile şi sporurile, oricât ar da-o unii pe lângă gard), şi trăieşte ca-n Rai, şi tu nu mai ştii încotro s-o apuci, ş-o iei razna, şi zici: da ce-aveţi cu ei domne, lăsaţi-i în pace, şi lăsaţi-ne să ne dăm jos masca, dă-l încolo de virus, ce-mi pasă mie de pensii absurde, de morţii covid, mie daţi-mi libertate totală şi câţiva lei, cum ne-au promis ăia.
Dar ce face poporul? Nu mai face nimic. A luat-o razna de-atâta destrăbălare politică şi a devenit politician pe cont propriu, ca la fotbal, deşi nici nu ştie câte buline are o minge. Oamenii au învăţat în atâţia ani de libertate că, indiferent dacă eşti primar, preşedinte CJ, sau premier, sau cine mai ştie ce şef, şefuţ, „ești pentru tine”. Dar cum „Bogatul nu-i crede săracului”, iar „Munca e brățară de aur” doar în proverbe, îşi dă seama că „Stăpânul învaţă sluga hoaţă” pentru că „Peștele de la cap se strică”, aşa că, degeaba crezi că „Unde-i lege nu-i tocmeală”, mai bine „lasă, că merge și așa”.
Asta e gradul de pregătire a românilor pentru democraţie, adică au ce merită, dar e o insultă să-l crezi idiot şi să nu ţii cont de el, pentru că, fără popor nu există ţară şi democraţie. Democraţia prin redistribuire însă, e o idioţenie care arată că nu poporul României este nepregătit pentru democraţie, ci puterea politică, scuze, care nu ştie ce să facă cu ea. Altfel ar face ca Vespasian, împăratul roman, care a scos la licitaţie toate posturile din administrație, pe bani frumoși pentru buget, iar după câţiva ani i-a dat afară pe toţi funcţionarii numiţi, confiscându-le şi averile pentru același buget, justificând imoralele măsuri prin expresia: „cu bandiţii mă fac bandit”. Dar, de unde Vespasian în România?!
