marți, aprilie 16, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

1 martie-ziua împotriva discriminării

Ziua de 1 martie este legatată de sosirea primăverii şi de mărţişor. De 7 ani, această zi mai este legată şi de discriminare, mai exact ziua împotriva discriminării. La iniţiativa UNAIDS – Programul Naţiunilor Unite pentru HIV/SIDA,  ziua de 1 martie a fost declarată Ziua „Zero discriminare”.

Anul acesta, cu ocazia Zilei „Zero discriminare”, UNAIDS subliniază nevoia urgentă de a se lua măsuri pentru a se pune capăt inegalităţilor legate de venit, sex, vârstă, stare de sănătate, ocupaţie, dizabilităţi, orientare sexuală, consum de droguri, identitatea de gen, rasă, clasă, etnie şi religie, inegalităţi care continuă să existe în întreaga lume, se menţionează pe site-ul www.unaids.org., conform agerpres.ro

Inegalitatea este în creştere pentru mai mult de 70% din populaţia lumii, exacerbând riscul diviziunii şi împiedicând dezvoltarea economică şi socială. Iar COVID-19 loveşte cel mai greu persoanele cele mai vulnerabile – chiar dacă noi vaccinuri împotriva COVID-19 devin disponibile, există o mare inegalitate în ceea ce priveşte accesul la acestea. Pentru a se pune capăt inegalităţii este nevoie de schimbări profunde. Sunt necesare eforturi mai mari pentru a eradica sărăcia extremă şi foametea şi este nevoie să investim mai mult în sănătate, educaţie, protecţie socială şi în locuri de muncă decente. Guvernele trebuie să promoveze o dezvoltare socială şi economică incluzivă, să elimine legile, politicile şi practicile discriminatorii pentru a asigura oportunităţi egale şi a reduce inegalităţile. Cu toţii avem de îndeplinit un rol pentru a pune capăt discriminării şi pentru a reduce astfel inegalităţile, conform aceleiaşi surse.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Campania „Zero discriminare” se doreşte a fi un apel adresat oamenilor de pretutindeni de a promova şi sărbători diversitatea, toleranţa şi incluziunea şi de a acţiona împreună pentru a pune capăt discriminării. Iniţial, campania „Zero discriminare”, lansată de UNAIDS, a pornit de la nevoia de informare şi sensibilizare a comunităţii în legătură cu HIV/SIDA, pentru a stopa răspândirea infecţiei cu HIV şi a învinge această teribilă maladie. Nivelul scăzut de informare privind HIV/SIDA a dus adesea la discriminarea persoanelor infectate cu acest virus sau bolnave de SIDA. Discriminarea faţă de persoanele cu HIV le face pe acestea să-şi ascundă boala, fapt ce duce, în consecinţă, la răspândirea acesteia.

În 2013, cu prilejul Zilei mondiale de combatere a HIV/SIDA, directorul executiv al UNAIDS, Michel Sidibé, a propus marcarea, la 1 martie 2014, a Zilei internaţionale „Zero discriminare”. Ca simbol al acestei zile a fost ales fluturele. Michel Sidibé a lansat Ziua „Zero discriminare” pe 27 februarie 2014, în cadrul unui amplu eveniment desfăşurat la Beijing, în China. „Răspunsul în faţa SIDA a oferit omenirii lecţii importante de toleranţă şi compasiune”, a declarat Michel Sidibé. „Se ştie că atât dreptul la sănătate, cât şi dreptul la demnitate aparţin tuturor. Lucrând împreună, ne putem transforma, putem transforma comunităţile noastre şi lumea noastră astfel încât să se ajungă la zero discriminare”, a spus directorul executiv al UNAIDS, confrom agerpres.ro.

Politica