joi, martie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Noi centre de vaccinare împotriva COVID19, deschise în județul Vâlcea

În județul Vâlcea se vor deschide, pe 1 martie, încă două noi centre de vaccinare împotriva COVID19, pe lângă cele nouă operaționale în prezent. 

Este vorba despre Centrul de vaccinare Râmnicu Vâlcea, situat în sala de sport a Școlii Gimnaziale nr. 10 – str. Luceafărului nr. 7, și Centrul de vaccinare Berbești, situat în campusul școlar al Liceului „Preda Buzescu” – sat Târgu Gângulești, str. Principală nr. 14.

„Noile centre de vaccinare comunitare devin operaționale pentru imunizarea cu vaccinul produs de compania Pfizer/BioNTech și se adresează persoanelor vulnerabile care, potrivit Strategiei naționale de vaccinare împotriva COVID-19, fac parte din Etapa a II-a, respectiv persoanele cu boli cronice, cele cu vârsta peste 65 de ani și persoanele cu dizabilități”, informează Prefectura Vâlcea.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Capacitatea de vaccinare în fiecare dintre aceste două noi centre este de 60 de persoane pe zi. Programarea pentru vaccinare a fost posibilă începând cu 27 februarie 2021, atât individual, prin aparținători sau prin direcțiile de asistență socială de la nivelul primăriilor.

Politica