joi, martie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Râmnicenii au primit undă verde pentru proiectul parcului-pădure Capela

Primarul din Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, a participat la întâlnirea de lucru a Comitetului Director al Asociaţiei Municipiilor din România cu Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tánczos, şi alţi oficiali ai MMAP .

Discuțiile au abordat diverse teme de interes general pentru administraţiile locale, multe dintre ele vizând chestiuni de gestiune a deşeurilor.

Cu această ocazie, edilul-şef al Râmnicului a primit de la cel mai înalt nivel asigurarea că proiectul de realizare a unui parc-pădure pe Dealul Capela – cu menţinerea vegetaţiei actuale şi cu amenjări ecologice de natură a deschide zona către publicul larg – are undă verde de la conducerea ministerul de resort.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„În cadrul reuniunii Comitetului Director al AMR s-a confirmat şi succesul demersului iniţiat încă de anul trecut de un grup de edili din care a făcut parte şi primarul Mircia Gutău, care solicita susţinerea financiară pentru instituţiile de cultură aflate în subordinea autorităţilor locale: astfel, în proiectul bugetului pentru anul în curs, s-a stipulat că o cotă de 2% din impozitul pe venit va fi alocată municipiilor într-un cont distinct, având ca destinaţie finanţarea instituţiilor de spectacole, respectiv teatre şi opere, fapt de natură a degreva substanţial bugetul local de sume importante ce pot fi, astfel, dirijate către investiţii, co-finanţarea unor proiecte europene sau protecţia socială a categoriilor defavorizate”, informează Primăria Râmnicu Vâlcea.

Politica