sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Accident între un autoturism și autocamion, în Orlea

Un autoturism a intrat aproape frontal într-un autocamion care circula pe DN 54, între localităţile Orlea şi Gura Padinii.

În urma impactului, șoferul mașinii a suferit răni grave, fiind transportat la spitalul din Corabia, potrivit gazetanoua.ro. Accidentul a avut loc miercuri dimineața, după ce şoferul autoturismului a intrat într-o depăşire, lovind autocamionul care venea din sensul opus.

Traficul din zonă a fost blocat aproximativ o oră, astfel încât cadrele medicale să acționeze pentru oferirea primului ajutor.

Policlinica Buna Vestire Craiova

,,Din primele date se pare că în eveniment au fost implicate un autoturism și un ansamblu de vehicule. În urma impactului dintre cele două autovehicule, o persoană, în vârstă de 44 de ani, din orașul Corabia, a fost rănită, fiind transportată la spital pentru investigații medicale. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.

foto> gazetanoua.ro

Politica