sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Mehedinți: Administrator de spital, dat pe mâna Parchetului de către ANI

Un angajat al Spitalului Orșova, județul Mehedinți a fost dat pe mâna procurorilor de către ANI . Este vorba despre Ispir Mircea-Valeriu, șef serviciu administrativ în cadrul Spitalului Municipal Orșova, județul Mehedinți.

,,Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Orșova cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către Ispir Mircea-Valeriu a infracțiunii de <<folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane>>, prevăzută de art. 301, alin. (1) din Codul Penal, întrucât, în exercitarea atribuțiilor de serviciu a îndeplinit acte privind achiziții directe efectuate de către Spitalul Municipal Orșova de la societatea comercială la care asociat unic este mama acestuia”, transmite ANI.

Angajatul unității sanitare a fost informat despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații, pe care le consideră.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica