sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Cîțu: Persoanele care ocupă posturi de conducere în administraţia publică, evaluate la trei ani

Premierul Florin Cîţu a declarat că va propune coaliţiei, luni, ca persoanele care ocupă posturi de conducere în administraţia publică să fie evaluate la trei ani şi să poată deţină cel mult două mandate.

„Voi propune coaliţiei, luni, ca posturile de conducere să fie cu mandat în administraţia publică, cu evaluare la trei ani, să ai maxim două mandate, după care trebuie să te mişti în cadrul administraţiei. Asta înseamnă un corp de funcţionari publici aşa cum se face în toate ţările dezvoltate şi cum noi încă nu avem”, a arătat premierul, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.

Potrivit acestuia, prin noua lege a salarizării preşedintele ţării va avea cel mai mare salariu din sectorul bugetar, iar veniturile vor fi acordate în baza performanţei.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Obiectivul meu nu este acela de a elimina ceva, este acela de a reaşeza modul în care veniturile sunt alocate în sectorul public. Dorim să facem această legătură directă între performanţă şi venituri. În acelaşi timp avem şi câteva alte principii. Unul care a fost enunţat de foarte multe ori în spaţiul public, era vorba de salariul preşedintelui – să fie cel mai mare în sectorul bugetar. De aici au fost tot felul de excepţii date. Vrem să corectăm aceste excepţii. Noua lege a salarizării unitare vrea să facă această modernizare”, a spus premierul, citat de g4media.ro

Cîţu a precizat că are susţinerea PNL pentru implementarea reformelor.

„Cu siguranţă, PNL este un partid care îşi doreşte reformă şi veţi vedea că vom face reformă împreună, alături de PNL. Aţi văzut liderii PNL care susţin reforma şi în spaţiul public, exact în direcţia pe care am enunţat-o. Noi avem un program de guvernare, acolo sunt enunţate clar principiile pe care vrem să le punem la baza acestei societăţi, pe care o clădim acum şi îmi este clar că am susţinerea PNL”, a afirmat el.

Politica