Conecteaza-te cu noi

Actualitate

WhatsApp va continua controversata actualizare a politicii sale de confidenţialitate

Publicat

pe

Serviciul de mesagerie WhatsApp al companiei Facebook a indicat joi că va continua o controversată actualizare a politicii sale de confidenţialitate, dar le va permite utilizatorilor să citească termenii şi condiţiile „în ritmul propriu” şi va afişa un banner cu informaţii suplimentare.

În ianuarie WhatsApp şi-a informat utilizatorii că pregăteşte o politică nouă de confidenţialitate prin care va putea partaja unele din datele utilizatorilor cu compania mamă Facebook şi altele din grup, ceea ce a creat indignare pe plan global şi a determinat unii dintre utilizatori să se reorienteze spre aplicaţii rivale ca Telegram şi Signal, scrie digi24.ro

În consecinţă, WhatsApp a revenit, anunţând că va amâna lansarea noii politici pentru luna mai, insistând că actualizarea vizează să permită faciliteze comunicarea cu mediul de afaceri şi nu afectează conversaţiile personale.

Într-o postare pe blog, WhatsApp a afirmat joi că va începe să le reamintească utilizatorilor să citească şi să accepte actualizările, pentru a putea folosi în continuare platforma.

„Am inclus de asemenea mai multe informaţii pentru a încerca să răspundem la preocupările care ne-au fost făcute cunoscute”, se menţionează în blog.

Continue Reading