Conecteaza-te cu noi

Sport

Williams, spulberată de Osaka la Australian Open

Publicat

pe

Obiectivul Serenei Williams (39 de ani, 11 WTA) de a cuceri trofeul Grand Slam cu numărul 24 rămâne un vis neîmplinit şi după turneul de la Melbourne.

Australian Open e întrecerea care i-a adus Serenei Grand Slam-ul cu numărul 23, în 2017, pe când era însărcinată în săptămâna a 7-a. De atunci însă, Williams nici măcar n-a mai atins ultimul act aici, având un sfert (2019), o prezenţă în turul III (2020) şi acum o semifinală.

Şi asta pentru că, după două victorii la rând cu adversare din Top 10, Sabalenka (7 WTA) şi Halep (2 WTA), Serena a fost bătută categoric de Naomi Osaka (3 WTA): 6-3, 6-4, într-o oră şi 16 minute.

Primul set a fost unul fără istoric. A durat 39 de minute şi Serena a avut posibilitatea unui dublu break după se Naomi făcuse 2-0.

Iar în cel de-al doilea deşi s-au jucat 10 game-uri, durata lui a fost de 37 de minute. 6-3, 6-4, după care la final s-a încălcat şi regula distanţării pentru că Serena a ţinut să o îmbrăţişeze pe adversara cu 26 de ani mai tânără.

Finalul a fost extraordinar pentru Osaka. A câştigat 8 puncte la rând şi a pus capăt meciului în stil de mare campioană. Este a patra sa finală de Grand Slam. A avut 20 de lovituri direct câștigătoare și 21 de erori neforțate, în timp ce Serena a contabilizat 12 lovituri direct câștigătoare și 24 de erori neforțate.

Cealaltă semifinală din turneul feminin este disputată de Jennifer Brady şi Karolina Muchova. Indiferent de câştigătoare, Osaka este mare favorită, scrie digisport.ro

La conferinţa de presă, serena Williams a fost întrebată dacă modul special în care a salutat publicul, mult mai lung decât de obicei, înseamnă ceva special, un fel de adio pentru Melbourne. „Nu știu. Când o să fie la revedere, nu voi spune nimănui”, a răspuns. Apoi a început să plângă şi a părăsit sala.

Foto: express.co.uk

Continue Reading
Faceți clic pentru a comenta

LASĂ UN RĂSPUNS

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.