Politizarea instituţiilor statului român, devenită cronică, a început să fie şi haioasă, scriam prin octombrie şi noiembrie 2013 în câteva editoriale din cotidianul Ediție Specială.
Trecem peste cazul de atunci (Relu Fenechiu – ce are ăsta domnule de trebuie să fie neapărat ministru?, mă întrebam atunci), şi mai spuneam unul. ICR a ajuns, de când e coordonată de Senat (Crin Laurențiu George Antonescu) şi Ministerul de externe (Titus Corlățean), ambii, după cum bine ştiţi, „cu o cultură mult mai vastă” decât Horia-Roman Patapievici, la mâna lui Zamfiroiu şi Iovan (aţi auzit, desigur, de ei şi de la fel de vasta lor cultură). Atunci era atunci, dar din 2013 s-a tot repetat, iar noi, adică politicienii noştri, indiferent de culoare, discriminăm capacităţile şi punem peste tot „de-ai noştri”. Dar nu putem trece cu vederea că oamenii de cultură, capabilii, profesioniştii, capacităţile, n-au nicio vină că nu sunt „de-ai noştri”.
Poate ne-ar merge mai bine, poate am ieşi din „starea de soflete către starea de moflete”, vorba lui Nichita (Stănescu), în care ne găsim. Spun astea fiindcă, de ceva vreme, „coaliţia”, după ce a negociat la sânge fiecare funcţie/locşor, s-a trezit că n-are pe cine pune acolo, că n-au „cadre”.
O ramură importantă a politicii, după „propagandă”, e politica de cadre a fiecărui partid. E abc-ul actului politic. În „Pagina de cultură” de acum ceva vreme, am scris despre „Şcoala de literatură şi critică literară” ca principala formă de „producţie” a elitelor necesare noului sistem politic, instalat în Țară imediat după terminarea celui de-Al Doilea Război Mondial, elite care urmau să le înlocuiască pe cele „plecate” sau exterminate prin puşcării.
În România însă, prima formă de „producţie” a elitelor, de data asta politice, cum ziceam, este „Academia Ștefan Gheorghiu”, şi a fost înființată la 21 martie 1945 de PCR, la inițiativa Anei Pauker, sub denumirea de Universitatea Muncitorească a PCR. Barbu Lăzăreanu a condus-o în calitate de rector. La Comitetul Central al PCR se decidea că absolvenții cu diplomă ai Academiei de științe social-politice „Ștefan Gheorghiu” de pe lângă Comitetul Central al PCR, care îndeplinesc condițiile de studii cerute pentru admiterea în învățământul superior de stat, beneficiază de drepturile conferite absolvenților cu diplomă ai instituțiilor de învățământ superior de stat. În acest scop, Ministerul Învățământului a stabilit examenele de diferență de la fosta Școală superioară de partid „Ștefan Gheorghiu” cu durata de 3 ani la Academia de științe social-politice „Ștefan Gheorghiu” de pe lângă Comitetul Central al PCR. Academia „Ștefan Gheorghiu”, ca urmașă a Universității Muncitorești a PCR și a Școlii Superioare de Științe Sociale „A. A. Jdanov”, înființată, prin decretul 121/17 martie 1970, ca for care „organiza, îndruma și coordona întreaga activitate de cercetare în domeniul științelor sociale”.
La 3 octombrie 1971 a apărut hotărârea Comitetului Executiv al Comitetul Central al P.C.R. cu privire la organizarea Academiei pentru învățământ social-politic și perfecționarea cadrelor de conducere „Ștefan Gheorghiu” de pe lângă C.C. al P.C.R. Leonte Răutu, care a fost rectorul cu cel mai lung mandat al Academiei „Ștefan Gheorghiu” (1972-1981), a declarat în 1975 că un absolvent de succes trebuie să știe că: „Fiecare cadru de conducere, indiferent de domeniul specializat în care își desfășoară activitatea, este, în primul rând, un militant revoluționar, un om politic care acționează neabătut pentru înfăptuirea politicii interne și internaționale a P.C.R., dă dovadă de devotament fără margini față de partid, față de patrie, față de națiunea noastră socialistă, aplică în viață principiile eticii și echității socialiste, ale umanismului socialist”.
Deși denumirea instituției a suferit numeroase modificări de-a lungul timpului, numele de Ștefan Gheorghiu, adăugat în 1946 în memoria militantului socialist de la începutul secolului al XX-lea, a fost păstrat până în 1989, când denumirea instituției a devenit Academia de Studii Social-Politice. De fapt Academia de Ştiinţe Sociale şi Politice s-a înfiinţat prin Decretul nr. 121 din 18 martie 1970 al Consiliului de Stat (devenit apoi Legea nr.18/1970) şi a funcţionat până în anul 1989, activând sub directa îndrumare a Comitetului Central al Partidului Comunist Român. Pe toată perioada cât a funcţionat, instituţia şi-a avut sediul pe str. Oneşti (astăzi Dem Dobrescu) nr. 11, Bucureşti, Academia „Ştefan Gheorghiu” rămânând în viaţă ca Academia de Partid.
În fapt, Academia de Ştiinţe Sociale şi Politice a preluat de la Academia Republicii Socialiste România domeniul ştiinţelor umaniste, scopul principal al înfiinţării şi funcţionării sale fiind o mai strict coordonare şi controlare ideologică a cercetării în domeniul ştiinţelor sociale şi politice, ştiinţe care erau atât de importante în angrenajul propagandei oficiale a partidului-stat comunist. Preşedinţii A.S.S.P. au fost: Miron Constantinescu (1970-1973) şi Mihnea Gheorghiu (1973-1989).Printre vicepreşedinţi îi amintim pe Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Ion Ceterchi, Ladislau Banyai şi Ştefan Voicu. Domeniul de activitate consta în pregătirea cadrelor de conducere a activității de partid, social-politice, economice și administrației de stat. Academia Ștefan Gheorghiu a fost desființată după Revoluția din decembrie 1989.
După 1989, pentru protecția socială a absolvenților Academiei “Ștefan Gheorghiu”, Ministerul Învățământului a hotărât echivalarea studiilor politice cu cele civile. Grație acestui act, absolvenții Academiei “Ștefan Gheorghiu” au primit diplome de economiști, echivalentul unui absolvent ASE, dar nevoia de „producţie” de „elite” politice a rămas, astfel că apare controversata Academie de Științe ale Securității Naţionale, fondată în 2012, la iniţiativa fostului vicepremier şi ministru de Interne Gabriel Oprea. Nimeni nu şi-a dat seama însă că, deşi aveau o „fabrică de cadre” atât comuniştii, cât şi urmaşii lor postdecembrişti (comunişti sub acoperire), din fabricile astea ieşeau doar diplome, nu „cadre”. M. Sadoveanu, întrebat câţi scriitori vor iesi din Şcoala de literatură a dat un răspuns memorabil: „Din şcoala asta vor ieşi atâţia scriitori câţi au intrat”.
