joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Târgu Jiu: Gunoaiele din fosta groapă de deșeuri ajung direct în râul Jiu

Apa râului Jiu a erodat un mal care se află în incinta fostei gropi de gunoi a oraşului. Solul este plin de deşeuri care cad efectiv în apa râului.

Un pescar a filmat modul în care s-a produs eroziunea şi cum deşeurile ajung în apă: „Apa a rupt malul. La o jumătate de metru sub nivelul solului. Eroziune a ajuns la nivelul gunoaielor. Această apa frumoasă este colmatată cu mizerii. Nu vede nimeni? Nu interesează pe nimeni! A mai rămas o distanţă mică până la acel deal de gunoi. Gunoiul cade efectiv în Jiu. Păcat! Avem o ţară frumoasă, cu ape frumoase şi ne batem joc! poate fi regularizat acest curs pentru a nu mai eroda“, a spus acesta într-o postare pe Facebook.

Potrivit directorului Sistemului de Gospodărire a Apelor Gorj, Mircea Eleodor Chimerel, terenul cu gunoaie afectat de eroziune se află în proprietatea Primăriei Târgu Jiu, care a obţinut fonduri pentru realizarea lucrărilor de regularizare şi îndiguire.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Este vorba de terenul Consiliului Local Târgu Jiu. Dânşii au primit cu titlu gratuit terenul care a fost prevăzut ca groapă de cenuşă a fostului CET. Lucrările de apărare la inundaţii al fostului CET Târgu Jiu sunt incluse în obiectul preluat.

Groapa de cenuşă s-a transformat în groapa de gunoi a oraşului Târgu Jiu. Această groapă a fost închisă, fiind neconformă, şi s-a făcut celălalt depozit. Există pericolul ca să fie afectată groapa veche de gunoi. După inundaţiile din iunie 2020, Primăria Târgu Jiu a făcut demersuri să obţină finanţare pentru refacerea digului şi a fost obţinută o sumă de 70.000 de euro, fonduri de la guvern. Primăria dispune de bani şi lucrarea a fost atribuită, fiind desemnat şi câştigătorul. Lucrarea va consta în regularizarea râului Jiu, refacerea digului şi alte lucrări. Lucrarea se află în procedură de avizare“, a spus Mircea Eleodor Chimerel, potrivit adevarul.ro

Foto: adevarul.ro

Politica