vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Târgul de mărțișor din Slatina, mutat în Parcul Tineretului

Comercianții de mărțișoare și alte simboluri specifice primăverii își vor expune marfa, anul acesta, pe Aleea Eroilor din Parcul Tineretului Slatina.

Din cauza pandemiei și a restricțiilor impuse de starea de alertă, spațiul va fi destinat unui număr de doar 60-70 de comercianți. În anii trecuți, Târgul de mărțișor se organiza pe bulevardul Alexandru Ioan Cuza, precum și în câteva piețe din oraș, fiind disponibile peste o sută de locuri pentru vânzători, potrivit evenimentdeolt.ro.

Astfel, comercianții slătineni își pot pregăti mărțișoarele și, începând cu data de 22 februarie, își vor aștepta clienții în noua locație.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Târgul de Mărțișor va funcționa din 22 februarie până pe 8 martie și va fi organizat în Parcul Tineretului, pe Aleea Eroilor, se blochează practic această stradă, iar toți comercianții vor fi puși acolo. Am primit cereri, nu pot spune exact acum un număr. Noi, conform hotărârii de CL din noiembrie, avem un nou Regulament. În mod normal, erau 120 de locuri pentru comercianții de mărțișoare, dar, ținând cont de restricții și de pandemie, am limitat numărul la 60-70 de locuri. Nu i-am mai lăsat pe Bulevardul Alexandru Ioan Cuza și i-am mutat pe toți pe Aleea Eroilor. Toate acțiunile primăriei se vor desfășura în Parcul Tineretului, inclusiv Expo Flora, toate”, potrivit viceprimarului municipiului Slatina, Gigi Ernes Vîlceleanu.

foto: evenimentdeolt.ro

Politica