joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Târgujienii au obținut finanțare pentru reabilitarea Școlii Gimnaziale „Constantin Săvoiu”

Primarul orașului Târgu Jiu a semnat contractul de finanțare pentru încă un proiect european, cel ce vizează reabilitarea Școlii Gimnaziale „Constantin Săvoiu”. Este vorba de un proiect în valoare de peste 1,5 milioane de euro care prevede reabilitarea celor 3 corpuri de clădire, construirea unei săli de sport și a unui amfiteatru.

„Acesta este ultimul proiect din exercițiul financiar ce tocmai a luat sfârșit și încheie o perioadă ce a debutat și s-a desfășurat în primul meu mandat, caracterizată printr-un volum uriaș de muncă. Trebuie menționat faptul că pentru aceste proiecte gândite în scopul modernizării municipiului Târgu Jiu au lucrat din greu mai multe echipe ale primăriei. Sunt oameni foarte bine pregătiți care au înțeles că este absolut necesar să accesăm aceste fonduri pentru modernizarea orașului și care mi-au fost alături încă de la început”, a spus Marcel Romanescu.

Primarul din Târgu Jiu a ținut să le mulțumească oamenilor ce s-au implicat și au făcut posibil acest proiect.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Vreau să le mulțumesc și să vi-i prezint, pentru că lor li se datorează schimbările uriașe prin care va trece municipiul Târgu Jiu în perioada următoare. Este vorba, în primul rând, despre doamna Corina Șuță, șeful Biroului Programe, Politici Comunitare și echipa domniei sale, domnul director tehnic Marius Ionescu, alături de echipa sa, echipa doamnei Ramona Nodea, city manager, juriștii instituției coordonați de domnul secretar Grigore Jianu, șefa Serviciului Juridic Alina Pițu și Constantin Răduțoiu, directorul Direcției Juridice, doamna Camelia Grecu directorul Direcției Resurse Umane, doamna director economic Narcisa Cristea, echipa domnului Raul Chiriac, șeful Biroului Investiții și echipa domnului Mihai Mincă, șeful Direcției Patrimoniu”, spune edilul.

Marcel Romanescu anunță faptul că 2021 va fi un an extrem de interesant pentru orașul Târgu Jiu și pentru tot ceea ce înseamnă dezvoltarea acestuia. Primarul își dorește ca peste 6 ani, târgujienii să se bucure de faptul că locuiesc într-unul dintre cele mai frumoase municipii din țară.

„Am obținut finanțare de zeci de milioane de euro și se implementează acum proiecte legate de transportul în comun, educație (reabilitarea unor unități de învățământ), Centrul INFOTRAFIC, modernizarea iluminatului public, zone de agrement, parcuri, reabilitarea Căii Eroilor. Ce urmează? Ei bine, așa cum am spus, se implementează acum proiectele mari. Dar echipele pe care vi le-am prezentat au pregătit deja alte proiecte vitale pentru oraș. Pentru exercițiul financiar 2021-2027 vom accesa fonduri europene în valoare de 115 milioane de euro. Municipiul Târgu Jiu se va schimba radical încă din acest an și va deveni un oraș care va concura, din toate punctele de vedere, cu marile municipii din vestul țării”, a mai spus Marcel Romanescu.

Politica