joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Severineanul Bondoc, cu gândul la medalii

Atletismul este primul sport individual care și-a reluat activitatea în 2021, iar județul Mehedinți a fost reprezentat de Adrian Bondoc, de la CSM Drobeta Turnu Severin.
Elevul pregătit de Mirel Bârcu a participat la etapa preliminară a Campionatului Național de Sală U20, desfășurată în Complexul Sportiv „Lia Manoliu”din București. Adrian Bondoc a concurat în probele de 400 și 800 m, iar în ambele s-a clasat pe locul secund.
„Am făcut personal best în sală la 800 m, 1:55 secunde. Urmează o nouă competiție, la Tineret U23, unde sper să prind podiumul. Luna viitoare va fi finala la Naționalele de Juniori U20 și vreau să iau medalia de aur și să mă calific la Europene. Anul trecut, la Naționalele de Juniori U20, am luat locul 3, dar eram mai mic ca vârstă”, a declarat Adrian Bondoc, atlet născut în luna aprilie a anului 2002. La fel ca în cazul celorlalți sportivi, de la diverse discipline, Bondoc a fost nevoit să efectueze teste RT-PCR, pentru a putea concura pe pista de atletism.

Politica