vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

UE deschide ușa vaccinului rusesc Sputnik V

Presați de criticile în privința întârzierilor din producția și livrarea stocurilor de ser Pfizer-BioNTech pentru a fi folosite în UE, liderii din Franța, Germania și Comisia Europeană sunt printre oficialii europeni de rang înalt care lasă deschis drumul aprobării vaccinului Sputnik V produs de Rusia. 

Ministrul de externe francez Jean-Yves Le Drian a dat asigurări, miercuri, că în ţara sa nu vor exista niciun fel de blocaje împotriva vaccinului rus Sputnik V, cu condiţia ca acesta să obţină autorizaţie din partea autorităţilor sanitare, transmite EFE, citat de Agerpres.

”Vaccinurile nu au naţionalitate. Ceea ce contează este să avem un medicament care funcţionează”, a declarat Le Drian într-un interviu la postul Europe 1, potrivit AFP.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Și președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a arătat deschisă aprobării vaccinului rusesc împotriva coronavirusului, în Uniunea Europeană. În cazul în care producătorii ruși, precum și cei chinezi, sunt transparenți și dezvăluie „toate datele” privind vaccinurile lor, acestea ar putea obține aprobări, a fost citată, marți, de parlamentarii UE, von der Leyen.

În prezent, Comisia este criticată puternic pentru întârzierile în administrarea dozelor de vaccin către țările UE.

Cancelarul german Angela Merkel a fost, de asemenea, deschisă aprobării vaccinului Sputnik V. Fiecare vaccin este „binevenit” în UE, cu condiția ca Agenția pentru Medicamente să îl recomande, a spus ea în cadrul unui interviu.

Deși Agenția europeană pentru medicamente a aprobat săptămâna trecută vaccinul AstraZeneca, comisia de vaccinare din Germania a insistat că nu îl va administra persoanelor peste 65 de ani din cauza testării insuficiente pe acest grup de vârstă.

În Austria, Ministerul Sănătății a declarat marți că utilizarea altor vaccinuri va fi „desigur examinată cu atenție” ca parte a strategiei de vaccinare a Austriei, în cazul în care se vor obține aprobări suplimentare în UE.

Prima țară UE care aprobă vaccinul rusesc Sputnik V împotriva COVID-19 este Ungaria care de multe ori a urmat propriul drum în politicile sale economică şi privind migraţia în cadrul UE, a optat pentru achiziţionarea de vaccinuri din Rusia şi China pentru a accelera campania de vaccinare.

Dacă Rusia dezvăluie toate datele, UE ar putea aproba vaccinul care, potrivit studiilor, este foarte eficient. Potrivit concluziilor unui studiu publicat marţi în revista ştiinţifică de prestigiu “The Lancet”, Sputnik V oferă o eficacitate de 91,6% împotriva formelor simptomatice ale COVID-19.

Însă recunoașterea eficacității vaccinului din Rusia pune presiune și pe oficialii europeni care încearcă să se țină de calendarul de imunizare.

Politico a contactat fiecare agenție de sănătate din UE și Spațiul Economic European. Printre cele care au răspuns sunt Belgia, Slovacia, Croația, Letonia, Olanda, Estonia, Irlanda și Spania – niciuna nu a spus că are vreun contact cu echipa care a produs Sputnik. Și nici nu intenționau.

Potrivit echipei Sputnik, vaccinul este vândut cu mai puțin de 10 dolari per doză, mult mai ieftin decât vaccinurile mRNA produse de BioNTech/ Pfize și Moderna – însă mai mult decât prețul unui vaccin adenovirus similar de la Oxford/ AstraZeneca, care costă între 4 și 5 dolari per doză.

Acesta este de asemenea stabil la temperaturi între 2 și 8 grade Celsius și astfel este mai ușor de stocat decât vaccinurile mRNA, care au nevoie de temperaturi mult mai scăzute. Acesta ar putea fi un avantaj mare pentru țările europene mai sărace, precum Bulgaria, care nu a vrut să cumpere vaccinuri care aveau nevoie de depozitare specială.

Kirill Dmitriyev, șeful fondului suveran de investiții din Rusia, care a finanțat dezvoltarea serului imunizator, spune că “Sputnik V este vaccinul pentru omenire”.

Politica